Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 6 noiembrie 2018

Statul paralel pus la podea (IV)















De Saul Beloia

Combustia interna a cutremurului din 3 noiembrie 2018 a fost un amestec de cuvinte asezonat cu curajul cu care le-au rostit doi jurnalisti invitati-surpriza  in platourile a doua televiziuni cumva adverse.

4. Nuclearele de la DC News
La DC News, Bogdan Chirieac ii zambea amical lui Cozmin Gusa, depana amintiri comune, stimulandu-l sa se deschida, sa se destainuie, sa marturiseasca, sa se caiasca. Iar Cozmin Gusa se destainuia, marturisea si se caia pentru ca s-a lasat impins de viata alaturi de Traian Basescu si acolitii sai. Isi asuma. Ca a lucrat pentru Statul paralel, ca vrea sa se reabiliteze si ca o va face, ca va crea o noua formatiune politica, de data asta cu certificat de nastere semnat nu la Ambasada SUA, nu la Departamentul de Stat ci tocmai la Casa Alba!

Luat la bani marunti si disecat in zilele urmatoare, discursul lui Cozmin Gusa a scos la iveala lucruri ingrozitoare pentru promotorii si sustinatorii globalismului neomarxist dar in acelasi timp lucruri datatoare de sperante celeilalte parti a societatii romanesti.

Ce a spus de fapt, Cozmin Gusa? Lucruri inspaimantator de simple, dar incredibil de greu de admis de catre cei care pana in acea seara de 3 noiembrie vazusera in el port stindard!

Mai intai, ca Angela Merkel a acceptat sa isi subtieze siajul influentei politice in Europa, de fapt sa se dea de bunavoie la o parte din calea noului val, pentru a nu fi maturata. Ca Macron are si el mari probleme cu desenarea liniei de demarcatie intre populatia veche franceza si cea mai noua, venita de prin fostele colonii (Nicio vorbulita despre incercarea de a absorbi ALDE european in Republique en marche…n.n.). Ca victoriile locale, incete dar sigure ale lui Trump, repurtate in fata ramasitele democratilor, vor duce la inlocuirea ambasadorului cu nume nemtesc cu un altul, cu nume romanesc.

Construindu-si discursul secventa cu secventa, Cozmin Gusa a inceput metodic cu sarutul broastei raioase: a anuntat fosta echipa din care a facut parte – Basescu, Weber si Macovei si a relevat legaturile acestora cu George Soros, anuntand ca el a fost cel ce a contribuit major la intronarea marinarului.
Fara a nominaliza, a socat audienta cand a desconspirat faptul ca toti fostii directori de la Realitatea TV au fost ofiteri acoperiti!

A denuntat faptul ca in 2006, (anul cand Florian Coldea a trimis in rezerva cateva sute de ofiteri SRI ce aparau tara de atacurile neorevizioniste ungare si ale diasporei ungare sorosiste – n.n.), primul adjunct al directorului SRI a preluat contactele cu miliardarul american de origine ungara si – implicit, contactele cu Biroul Federal de Investigatii. (In context, se poate concluziona ca demolarea aparatului antiiredenta se datoreaza lui Soros (n.n.). A recunoscut Cozmin Gusa ca a cazut in capcana sponsorizarii presei romanesti prin interpusi si a acceptat o bursa Soros, abia la final afland de fapt cine i-a finantat studiile. (Oare in ce context a aflat? I-a cerut Soros ziaristului sa faca anumite servicii, de genul celor facute de catre Coldea? - n.n.) A ezitat putin si apoi a recunoscut faptul ca in prezent, reprezentantul lui Soros in Romania este Dacian Ciolos, (nepotul chestorului Virgil Ardelean – n.n.). A marturisit faptul ca televiziunea ce o conduce a fost mereu in prima linie a documentarii arestarilor, dand de inteles ca Statul paralel din care facea parte i-a dat toate ponturile ce aveau legatura cu catusele.

Cu privire la cuplul Coldea-Maior, a declarat ca in anul 2014 cei doi si-au scindat doar aparent simpatiile politice si orientarile strategice, astfel ca desi in timp ce Maior defila in continuare cu Ponta, iar Coldea se aliniase lui Iohannis, cei doi lideri de intelligence avea intelegerea ca cel ce va pierde batalia la prezidentiale, va fi salvgardat de catre celalalt. (Am aflat astfel ca daca Ponta ar fi castigat alegerile in fata lui Iohannis, Coldea ajungea ambasador la Washington – n.n.).

In referire la actiunile de demitere ale ministrului Tudorel Toader, Cozmin Gusa a apreciat favorabil demiterea laurei Codruta Kovesi, iar despre Augustin Lazar a precizat ca acesta raspunde destul de palid acuzelor si dezvaluirilor ministrului justitiei.  

Punctul terminus al discutiei dintre cei doi jurnalisti a fost apoteotic, referirile fiind facute exclusiv la noul partid Realitatea ale carui documente se afla in faza finala la tribunal.
Cozmin Gusa va trimite trei candidati in campania pentru alegeriole europarlamentare. Cu privire la prezidentiale, i-a atacat frontal si pe Ciolos si pe Iohannis, fara a scoate nicio vorba despre viitorul candidat al coalitiei aflate la putere.

De aici se pot naste speculatiile cele mai avantate: oare viitorul partid creat in redactia Realitatea il va sprijini pe Liviu Dragnea, daca acesta va trece de furcile caudine ale justitiei, asa cum se aude? Desi a anuntat ca in prezent viitorul partid este contra PSD si a baronilor, avand in vedere sustinerea energ(et)ica a lui Dragnea de la aceeasi Casa Alba, pe fondul castigarii bataliei contra ALDE pe legea off-shore, nu este exclus sa primim de la Washington odata cu castigatorul prezidentialelor - si un partid care sa puna umarul la o majoritate mai mare decat cea din 2016 si astfel sa il mentina in Dealul Cotrocenilor doua mandate la rand!

Statul paralel pus la podea (III)


















De Saul Beloia

In batalia dintre Statul paralel si un cuplu de televiziuni – am subinteles aici Antena 3 si Romania TV – se produce, pe 3 noiembrie 2018, o surprinzatoare rasturnare de situatie. Cosmin Gusa ii permite lui Dan Andronic sa se adreseze receptorului Realitatii TV si el insusi merge la DC News si ataca in mod neasteptat Statul paralel.
Surpriza simultana este gazduita in platouri de catre doi jurnalisti cu vechi state de plata in mass media romanesti - Bogdan Chirieac si Octavian Hoandra.

Actiunile invitatilor lor, puse cap la cap fie pe malul Dambovitei fie pe cel al Atlanticului, in afara imediatelor concluzii ce prevestesc sfarsitul unei epoci intunecate din istoria Romaniei, denota ca privitorii de la inaltime gasesc semnificatii de insemnatate regionala si chiar globala. Care vor redesena liniile de forta pe care mapamondul va dansa in urmatoarea jumatate de secol. Pe acorduri republicane. Adica americano-franceze, odata Merkel lasata la vatra.

3. Napalm si tsunami in platouri
Fata in fata cu Octavian Hoandra si ciupit de acesta in vreo doua randuri pe tema fostei sale apartenente la structurile Statului paralel, jurnalistul Dan Andronic a adoptat o tactica de incalzire cu generalitati a receptorului Realitatii, segment obisnuit cu un anume tip de mesaj anti PSD, anti baroni si anti Dragnea. I-a vorbit cu arta despre lucruri ce au sunat placut si castigandu-i increderea, a trecut la dezvaluirea faptelor.  
  
Andronic a vorbit altfel si altcumva despre lucruri si cu siguranta a captat atentia dorita, creand postului un inalt varf de audienta. Dupa generalitatile de inceput, ce au durat nu mai mult de 20 de minute, tot ce a spus vorbitorul pana la sfarsitul emisiunii a echivalat cu o canonada bombe cu napalm.

Cine a avut la indemana masca de gaze si costumul antichimic, a fost norocos, cine nu – a suportat inecaciunea fumului si dogoarea focului. Privitorii erau intepeniti, nu mai puteau reactiona, erau in transa. Bombele cu defragmentare lansate asupra mintii auditoriului isi faceau datoria pe fiecare centimetru patrat, demoland rand pe rand toate esafodajele de idei cu anevoie construite in anii trecuti prin efortueile conjugate ale celor cativa jurnalisti din redactia Realitatii.

Cand a venit vestea ca insusi Cozmin Gusa, ideologul Realitatii, nu numai ca nu vine sa il combata pe Andronic, dar el insusi repeta aceleasi lucruri despre Statul paralel – si nu in propriile platouri, ci la concurenta DC News, paralizia a luat sfarsit brusc si in locul ei s-a instalat panica!

Toata lumea a inteles ca ceva rau se va intampla, ceva malefic se va pune in miscare, un cutremur statea sa se produca pe neasteptate si in urma sa un tsunami avea sa mature totul si sa ii mantuie pe toti. Ceva ce va anula atata si atata munca, atatea si atatea constructii, atatea si atatea planuri, atatea si atatea sperante!
(Va urma)

Pe urmele Anei Stoican



De Saul Beloia

La fel ca toata lumea din Sichevita, am urmarit cu atentie audienta crescuta de care s-a bucurat articolul Georgetei Petrovici privind drama familiei lui Adam Stoican prin care si-a pierdut una dintre fiicele gemene imediat dupa nastere. 

Din cele peste 25 de mii de accesari ale articolului a devenit evident faptul ca relatarea a creat o imensa emotie in randul cititorilor Evenimentului zilei si cu siguranta simpatie si compasiune in randul consatenilor sicheviceni.

In saptamana de dupa publicarea articolului, m-am aflat in apropierea familiei lui Adam Stoican in mijlocul consatenilor si am constatat ca fara exceptie, toti cei cu care am discutat m-au intrebat daca ar fi posibil ca fata Mariei si a lui Adam sa fie in viata, sa fi fost furata din spital si vanduta, iar acum sa citeasca articolul si sa vina sa isi caute parintii naturali.

La aproape 10 zile dupa aparitia articolului, pentru a vedea audienta acestuia in arealul sichevicean, am preluat pe blog articolul integral si am facut promovare pe grupul facebook “Sichevita postelectorala”. Rezultatul a fost o imensa surpriza: intr-un rastimp de doar cinci ore, cele peste trei mii de acesari ale paginii de blog mi-au demonstrat faptul ca receptorul local – si nu numai - avea o mare asteptare: sa apara fiica geamana, disparuta in spital si declarata decedata de catre personalul spitalicesc.

O asemenea audienta pe blog mai inregistrasem in urma cu cativa ani,  in ziua in care am postat in timp real cateva zeci de fotografii in vreme  ce focul mistuia locuinta unui satean de pe Valea Sichevitei, astfel incat miile de vizitatori putusera sa vada distrugerile focului aproape in direct.

Si in cazul de fata, dorinta de a o vedea si cunoaste pe Ana, sora Marioarei, devenise o stare de spirit comuna tuturor satenilor, toata lumea vorbea despre asta, cu totii isi doreau sa se petreaca un lucru nemaiauzit in istoria comunei – un copil sa apara dupa 30 de ani si sa isi gaseasca familia.
De ceva vreme asadar, emotia stapaneste mica localitate de pe malul Dunarii, tenta generala fiind cea de asteptare a aparitiei Anei!

Cu unele exceptii, insa: cineva nutreste sentimente de teama. Rapirea  copilului de la pieptul mamei si incredintarea lui altcuiva este o fapta aspru pedepsita de legislatia tuturor regimurilor politice. Falsificarea actelor de stare civila este o a doua infractiune ce defineste cazul.

Faptul ca politia locala a tot fost trimisa la domiciliul parintilor ar putea denota grija cuiva, ce voia sa se asigure ca toate urmele sunt sterse si ca familia nu are indicii ce sa o conduca unde nu trebuie. 

Faptul ca fiul familiei este zgandarit si montat sa se revolte impotriva parintilor sai in legatura cu  posibila aparitie a surorii sale este un al doilea indiciu ca articolul a ingrijorat pe cineva anume.

Faptul ca cel impins in fata sa il manipuleze si sa isi bata joc de sufletul sau de o mare ingenuitate, este ruda prin alianta cu politistul ce a vizitat familia, cerand de fiecare data actele fetitei “decedate”, serveste aceluiasi rationament – ca cineva se teme si face tot ce poate ca sa isi salveze pielea si se constituie in al treilea indiciu.

In sfarsit, al patrulea indiciu in favoarea ideii enuntate, faptul ca cineva, batandu-si joc de sentimentele intregii familii, lanseaza zvonul ca geamana disparuta ar fi sunat de la Targu Mures la sora sa aflata la tratament la Oradea, este, in sfarsit, dovada ca cineva se preocupa serios de amagirea lui Adam Stoican, de aruncarea intregii lui familii in ceata incertitudinii si a deznadejdii.
Cineva insa vegheaza la familia sa, lucru presupus de toata lumea dar nestiut de nimeni.    
Si acela nu este Bill Clinton!


luni, 5 noiembrie 2018

Statul paralel pus la podea (II)






















De Saul Beloia
La data de 3 noiembrie 2018, patru jurnalisti de televiziune de mare talie, grupati in doua redactii, adverse pana atunci ca si politica editoriala, hotarasera sa le faca o mare surpriza telespectatorilor lor. Si sa dechida foc incrucisat asupra pozitiilor inaintate ale Statului paralel.
In acea zi, Dan Andronic, Cozmin Gusa, Bogdan Chirieac si Octavian Hoandra aveau sa produca prima gaura de proportii in zidul imprejmuitor al Statului paralel, spulberandu-i crenelurile, taindu-i lanturile portii centrale si aruncandu-i arcasii in santul cu apa. 

2. Reactii in redactii. Reactii in receptori
La momentul aparitiei lui Cozmin Gusa fata in fata cu Bogdan Chirieac, receptorii productiilor de la DC News erau deja obisnuiti cu atitudini contrare Statului paralel, cu precadere prin pozitiile critice ale cuplului Chirieac - Valcu, adoptate prin platourile altor televiziuni de stiri. Asa se face ca efectul declaratiilor, chiar de mare surpriza ale lui Gusa nu poate fi etichetat decat uzual si in ton cu asteptarile acestui public.

Marea surpriza starnita de discursul lui Gusa in dialog cu Bogdan Chirieac a fost aceea ca - fostul consultant politic al lui Basescu la alegerile din 2004 schimbase macazul! Ca, fara sa anunte dinainte, anume ca sa produca un surprinzator cutremur pe piata de stiri, Cozmin Gusa vorbea acum ca un autentic adversar al Statului paralel! Ca, fara nicio pregatire de artilerie, acum isi coordona focul in directia contrara tuturor asteptarilor celor ce ii cunosteau lungile interventii analitice la Realitatea TV. Ca nu discuta in contradictoriu cu gazda sa, ci in consens. In deplin consens! 
Pe langa bombele de presa ce le-a dat in acea seara, consensul dintre cei doi era o stire de proportii! De mari proportii! Nucleara! O spirala de atitudini se inchidea intr-un cerc de atitudini.

Dincolo, la Realitatea TV insa, lucrurile au fost departe de a fi cel putin asemanatoare, ba din contra: in momentul aparitiei lui Dan Andronic fata in fata cu Octavian Hoandra, in redactie s-au produs trei explozii simultane: Rares Bogdan, Denise Rifay si Andra Miron au varsat o perdea de foc si fum de la pamant pana la cer, nevenindu-le sa creada ca Andronic in carne si oase, autorul serialului ucigas “Noi suntem Statul!”, a venit in fieful lor. De fapt, nu le venea sa creada ca a fost adus in platou - pentru ce? Pentru a le declara – lor, dar mai ales telespectatorilor lor, cei atat de greu adunati cioport-cioport – ca a facut parte din statul paralel si ca stie din interior Lucruri, pe care le si spune cu nonsalanta, pozand complet relaxat in fata camerelor  de luat vederi. A camerelor ce i-a filmat pe ei ani de zile!

In valvataia asurzitoare a primelor lor reactii nu s-a auzit cu exactitate ce au tot spus ei despre colegialitate, loialitate, daruire, perseverenta, recunostinta si alte alea asemanatoare, dar cert este ca s-a auzit cuvinte precum “tradare”, “demisie”, “ma sa”, “prulivara” si alte asemenea. Undeva a fost trantita sau azvarlita o vaza ce a daramat un prompter ce a cazut peste un monitor. Altundeva au izbucnit lacrimi, s-au trantit usi si s-au aruncat documente si birotica. Asta pe de o parte!

Pe de alta parte, redactia a devenit subit centrul atentiei publice si au inceput sa sune telefoanele, inbox-urile s-au umplut rapid de mesaje, pe conturile din retelele de socializare a inceput sa ploua cu emoticoane care mai de care mai nepoliticoase, semn ca receptorul cerea explicatii cu privire la acea imposibila aparitie in fata lui Hoandra, numita Dan Andronic.

In focul primelor reactii determinate de incredibila aparitie, nimeni nu s-a gandit care vor fi cu adevarat proportiile pierderilor dupa ce musafirul avea sa isi fi terminat dezvaluirile. Dar acestea s-au relevat, incet-incet, pe masura ce fumul dezastrului se risipea! 
Nimeni nu s-a gandit in acele clipe ca Dan Andronic ar putea reveni in platourile Realitatii cu noi si noi dezvaluiri. 
(Va urma)

duminică, 4 noiembrie 2018

Statul paralel pus la podea





de Saul Beloia


           



















De ziua tatalui meu, fiu de fost chiabur si in acelasi timp parinte de ofiter optzecist al Securitatii, pe care il serbam ieri, 3 noiembrie 2018 la aniversarea varstei de 81 de ani, patru formatori de opinie din mass media romanesti decisesera sa se intalneasca doi cate doi, pentru desfasurarea a doua meciuri (aproape) simultane.

S-a dovedit insa ca meciurile celor patru nu erau intre ei. Era vizat un al treilea jucator, unul cu privire la care este in mare voga controversa existentei sau inexistentei. Acesta al treilea insa, desi pus absent in cele doua ringuri, a fost pus totusi in situatia de a se ridica de la podea de o multime de ori (dovedita fiindu-i astfel existenta), gratie abilitatii adversarilor lui.

1. Competitorii si motivatiile
M-am referit aici la Bogdan Chirieac, ce a primit vizita lui Cozmin Gusa in platoul DC News, si in egala masura - la Octavian Hoandra, ce l-a gazduit pe Dan Andronic la Realitatea TV.
Gazdele celor doua intalniri si-au jucat rolurile foarte bine, punand musafirilor intrebarile potrivite si intretinand discutia in modul cel mai profesionist cu putinta.
Invitatii acestora, de asemenea foarte bine intrati in rol, au punctat, asa cum spuneam – in mod decisiv, de mai multe ori in barbia, plexul si ficatul celui de-al treilea.
Iar Statul paralel – caci el purta tricoul celui de-al treilea competitor, dupa cum spuneam a fost trimis la podea in mod repetat. Cu dezvaluiri nu neaparat de cel mai mare calibru si nu neaparat de mare noutate, dar toata lumea a vazut ca podeaua i-a fost de fiecare data de mare ajutor si sprijin ca sa isi revina.

Atat Dan Andronic cat si Cozmin Gusa s-au aflat in vremurile de odinioara in tabara statului paralel, unde din motive diverse dar contra cost de catre fiecare, au prestat consultanta politica. Ceea ce mi s-a parut cinstit in discursurile lor de ieri a fost recunoasterea si asumarea acelui trecut. De asemenea, cinstite mi s-au parut explicatiile cu privire la motivele dezistarii, motive in general axate pe tintele cu cercuri ce le fusesera desenate pe piept de catre statul paralel, cand nu au mai fost utili.

Acestea fiind clarificate, ramane intrebarea daca simultaneitatea intalnirilor a fost o pura intamplare.
Caci altminteri raman doua variante: prima – aceea ca Dan Andronic – cu vechi state jurnalistice de plata in desconspirarea actiunilor Statului paralel - l-a recrutat pe Gusa si l-a determinat sa paraseasca si el vechea tabara comuna, sa i se alature si sa contribuie la demolarea constructiei edificate de Basescu, Coldea si Kovesi in ultimii 10-15 ani.

Ori a doua varianta, potrivit careia altcineva, de deasupra lor, a decis ca este momentul sa li se uniformizeze mesajul public si ei sa devina vectori de schimbare a trendului public de gandire. Ori a decis ca este timpul sa ia sfarsit dictatura Statului paralel si viata romaneasca sa isi reintre in matca firescului. Daca acesta este raspunsul corect, asta va insemna ca in curand alte si alte figuri publice vor lua atitudini similare si ceasul din turla va incepe sa bata o numaratoare inversa.

Oricum, alaturarea opiniilor si atitudinilor celor doi jurnalisti de talie, surprinzatoare si demna de luat in seama, da un semnal oricarui receptor cat de cat atent la piata interna a bataliilor pentru putere, si nu numai. Cu atat mai mult este surprinzatoare aceasta alaturare cu cat, cautand un cliseu foto in care sa apara alaturati - google photos nu mi-a adus nimic. De aceea, ii afisez pe cei doi jurnalisti in poze separate una de cealalta.  

Trebuie spus din start ca Statul paralel parea obosit sau cel putin nedormit, nehidratat si lipsit de vitamine. Neatent, fara chef de bataie si fara vlaga. Cu o privire pierduta, asemanatoare cu cea a lui Iohannis cazut pe ganduri ori a lui Basescu cazut in depresie.  
(Va urma)

Eveniment: g-ral AUREL ROGOJAN astazi la microfonul Radio Romania Cultural




In aceasta seara de 4 noiembrie 2018, de la ora 22.00 pana noaptea tarziu, Radio România Cultural ne propune o noua întâlnire cu domnul general SRI in rezerva AUREL ROGOJAN.
Punctul de plecare al dialogului il constiuie Conferința cu titlul ”Eroi anonimi pe frontul secret al reîntregirii neamului”, sustinută recent la București.



Prezenta domnului general la microfonul emisiunii se inscrie in ciclul de emisiuni dedicate aniversarii Centenarului Romaniei, Domnia sa urmand sa abordeze problematicile majore politico-militare, economice si sociale ce au caracterizat etapa premergatoare actului Marii Uniri.
Printre altele, vom primi raspunsuri la o serie de intrebari, dintre care mentionam doar cateva:

- A existat și un front secret al războiului pentru România Mare? Care au fost dimensiunile și actorii acestui front?
- Ce a presupus confruntarea dintre serviciile secrete? Au existat adversități ori alianțe ale serviciilor secrete care au acționat în România în urmă cu un secol?
- Care au fost susținătorii sau din contră, adversarii reîntregirii neamului? Cum pot fi explicate aceste opțiuni politice și care a fost impactul lor asupra acțiunilor militare și politice din perioada respectivă?
- Care a fost rolul presei în pregătirea evenimentelor anilor 1916-1918?
- Ce limitări au existat în exprimarea opiniilor, cine le-a exercitat, cum anume și în ce scop?
- Care a fost rolul ”misiunii Lucaciu” în USA? Cine au fost membrii grupului care au transmis mesajul poporului român oficilităților americane?
 - Cât de importantă și ce impact a avut activitatea diplomatului român Vasile Stoica asupra presei americane?
– De ce a fost atât de importantă colaborarea lui Vasile Stoica la New York Times, Washington Post, New York Herald Tribune și New Republic?
- Cu cine a colaborat Vasile Stoica in SUA, dar mai ales cum a fost recompensat de către țară pentru acțiunile sale diplomatice?
– Care a fost rolul Legației Române de la Washington în sprijinirea Unirii?
– Câți voluntari americani de origine română au luptat în primul râzboi mondial?
 - Care a fost rolul președintelui Woodrow Wilson în recunoașterea drepturilor comunităților care trăiseră în Imperiul austro-ungar?
– Când, cum și cu ce preț a fost aplicat ”Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele”, mai ales punctul 14 al Declarației?
– Care au fost instrumentele financiare și de propagandă prin care serviciile secrete germane și austro-ungare au influențat activitatea Armatei Române și ale guvernului?
– Cum pot fi explicate sentimentele filogermane ale unor mari personalități ale vieții politice și culturale ale României?
– Cum era perceput Imperiul Țarist de elitele românești și în ce măsură și-au respectat promisiunile militare în trimpul Primului Război Mondial?
– Cum a influențat Revoluția bolșevică deciziile politice și militare la sfârșitul Primului Război Mondial?
– Care a fost rolul lui I.C.Brătianu în realizarea Marii Uniri? etc.

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Sichevita - Intamplarea familiei lui Adam Stoican



Preluare Evenimentul zilei
Misterul GEMENELOR DESPĂRȚITE la NAȘTERE. Părinții cred că FIICA lor declarată MOARTĂ TRĂIEȘTE. O așteaptă acasă!



Autor: Georgeta Petrovici | miercuri, 24 octombrie 2018 | 0 Comentarii | 25554 Vizualizari



De 30 de ani încoace, doi părinți speră că fiica lor să le apară acasă. Li s-a spus că una dintre gemenele lor a murit la câteva zile după naștere, dar nimeni nu le-a arătat trupușorul bebelușului. După, în timp, s-au întâmplat lucruri ciudate. 
Polițistul din sat i-a luat la întrebări: „De ce nu ați făcut buletin fetei, la 14 ani?”. „De ce nu și-a înnoit actul la 25 de ani?”, a venit întrebarea șefului de post, după alți ani.


Tot ceea ce au soții Stoican de pe urma copilei lor este un certificat de deces. Și gândul că, totuși, a doua fi ică de fapt trăiește. Doar sufl etul le spune asta. Practic, nu au nicio dovadă, iar piesele acestui puzzle sunt puține și aproape imposibil de compus cu ele un tablou coerent.

Adam și Maria Stoican sunt intrați binișor în a doua jumătate a vieții. Dintotdeauna au trăit în satul Cârșie, comuna Sichevița din județul Caraș-Severin. Nu au cine știe ce școală. Bărbatul cântă însă dumnezeiește la saxofon. Undeva, în adândul inimii, simte că talentul l-a moștenit fiica lui a doua, Ana, oficial declarată moartă, la cinci zile de la naștere.
Anul acesta, tânăra ar fi împlinit, ca și sora ei geamănă, Mărioara, 30 de ani. Părinții șiau făcut în sfârșit curaj să spună, în ziar, povestea, în speranța că poate fata citește și vine acasă.

„Vă rugăm să scrieți”
Adam și Maria s-au îmbrăcat în haine de duminică, el cu cămașa albă apretată și costum negru. E un moment solemn întâlnirea în care relatează cele mai bizare cinci zile din viața lor.
Pe 17 decembrie 1988, Maria, care avea vreo 20 de ani, a ajuns la Moldova Nouă, la spital, să nască. A adus pe lume două fete: Ana și Mărioara. „Erau micuțe, aveau puțin peste un kilogram fiecare”, își amintește mama. Toate trei au fost trimise la Spitalul Județean Reșița. 
„Fetele erau puse la incubator, eu mergeam să le alăptez. După cinci zile, una dintre ele nu mai era. Am întrebat unde este Ana mea. Asistentele m-au luat și m-au dus într-un cabinet, miau făcut o injecție și apoi miau spus că Anuța a murit. Mi-au dat să iscălesc o hârtie că aș fi de acord să incinereze copilul. Eu de mort nu l-am văzut, mort. Nu mi-au arătat-o pe Ana, doar m-au pus să iscălesc că nu o iau acasă”, spune Maria. 

„Eram un copil atunci, nu înțelegeam”, mai arată femeia. În final, s-a externat cu un singur copil, Mărioara, și cu un certificat de deces pe numele celeilalte fete. Nici acum nu știe de ce, după dispariția fetei, soțul ei a fost chemat la procuratură. Ca și medicul care le-a adus pe fete pe lume. I-au spus asistentele că în noaptea nașterii doctorul ar fi venit băut să o asiste, și, din greșeală, ar fi sucit umărul copilei, și i-ar fi apăsat capul. Dar Maria nu își amintește să fi avut fetița în gips, în cele 5 zile cât a hrănit-o la propriul sân, sau să o fi văzut strâmbă: „Fata era normală. În final, m-au trimis cu salvarea la Sichevița. Vă rugăm să scrieți”.

Satul Cârșie compune comuna Sichevița împreuă cu alte 17 sate. Doar 10 - 12 familii au mai rămas pe loc, toate celelalte au plecat, unele la cele veșnice, altele măcar în centrul comunei. S-a ajuns până acolo încât în sat nu mai trăiesc decât trei copii.
Acum 50 de ani școala era plină de ei: 30 de școlari dădeau viață locurilor. Acum, totul este pustiu, totul pare lipsit de sens și de speranțe.
Vorbim de o localitate aflată la marginea județului, a țării, a Uniunii Europene. Care ce ar mai putea aștepta de la maimari? Un drum? Un microbuz pentru cei trei elevi care fac naveta la școală pe jos? 
Asigurări de sănătate nu are nimeni, iar doar 5 locuitori au job-uri, pentru care merg 3 km pe jos până la Gârnic, la un atelier de bobinaj.
În sat, oamenii au maxim șapte-opt clase. Se tem de primar că nu îi ajută. Se tem de șeful de post. Se tem, practic, de orice autoritate care le-ar putea face „ceva”, dacă nu sunt „atenți”. 
În satul acesta, povestesc localnicii, au fost găsiți oameni uciși și nimeni nu a făcut vreo plângere, nimeni nu a fost cercetat și nimeni nu a fost trimis în judecată. Poate, de aceea, până acum, Adam și Maria și-au înghițit strigătul de disperare.
Este un ținut atemporal, cumva, unde, la 30 de ani distanță, un tată și o mamă și-au luat inima-n dinți să spună povestea fiicelor lor gemene despărțite la naștere. Nici ei nu știu de ce au așteptat atât. Oamenii au ajuns să fie convinși că Ana e vie, pe undeva, că nu a murit așa cum li s-a spus. Că le-a fost luată și dată altei familii.

Polițiștii misterioși și sora geamănă
În anul 2002, familia Stoican a fost vizitată prima dată de poliție. Un agent în uniformă a venit să vadă de ce fetei Ana Stoican nu i s-a făcut buletin de identitate. Părinții au arătat certificatul de deces.
În 2013, a revenit polițistul, însoțit de un civil: „De ce nu ați reînoit cartea de identitate?”. „Din nou am scos certificatul deces, am spus că fata a murit în spital, imediat după naștere. Le-am spus cum ni s-a spus și nouă. Deși noi nu am văzut-o moartă niciodată”, spune Adam.

Poza

Cealaltă geamănă, sora vie, Mărioara, e femeie măritată și mamă a doi copii: „Am avut tot timpul o senzație ciudată. Că eram completă și incompletă. Că sora care îmi lipsea ar fi și ea pe undeva. Tot timpul am crezut că e vie. Mai ales că părinții nu au văzut-o niciodată moartă. Anual, așa cum e datina, pomenim morții, dar mereu când i-am dat de pomană, m-am gândit că ea e de fapt în viață”.
 ************

sâmbătă, 6 octombrie 2018

Epitaf pentru un prieten. MIRCEA BUIE




Scris de S. Beloia


Ce se putea spune in regimul trecut despre un tanar ce hotarase sa devina ofiter al Securitatii romane? Cam aceleasi lucruri ce se pot spune astazi despre un tanar ce hotaraste sa devina ofiter al Sigurantei romane: ca telurile lui in viata sunt amplasate deasupra liniei orizontului, ca are energii ce nu le vrea risipite pe maruntisuri, ca are un imbold inspre justitie sociala, ca este cinstit, curajos si demn, ca e gata sa isi sacrifice valorile si sa se dedice in intregime meseriei!

Ca e gata sa isi dea viata pentru tara lui, oricat de bine sau de rau ar suna asta acum!

Spun asta intrucat astazi comemoram un om definit prin toate aceste trasaturi: colonelul S R I Buie Mircea. De doua ori in viata sa, Mircea a optat identic – sa devina ofiter al Securitatii si sa devina ofiter al Sigurantei.

Ni-l amintim astazi si il regretam pe cel ce ne-a fost prieten si coleg de clasa la Scoala Militara. Pe cel cu care am impartit si bunele si relele unei etape esentiala a tineretii noastre. O etapa de trei ani ce avea sa ne schimbe si sa ne defineasca in mod radical destinele, iar pe ale unora - sa le curme fara mila.

Ca si noi ceilalti 14 colegi si prieteni, Mircea Buie si-a inceput cariera de ofiter  de informatii la Departamentul Securitatii Statului si si-a continuat-o la Serviciul Roman de Informatii, tinand sus alaturi de noi ceilalti, acelasi tricolor ars de soare si batut de felurite vanturi.

Destinul aparte al lui Mircea a impletit de timpuriu tragismul cu sublimul pierderii vietii pe campul bataliei interetnice. Mai grabit parca decat noi sa ajunga intr-o alta viata, cu siguranta mai buna, Mircea a incercat sa plece prematur si sa ne lase singuri. Daca insa in 1989 a primit o prelungire de destin si astfel si-a continuat viata, iata ca dupa doar 15 ani, in 2014, acest lucru nu s-a mai intamplat: un semen inconstient i-a curmat viata, lasandu-i fara mangaiere familia si prietenii.   

Eu si Mircea Buie am locuit vreme de trei ani in aceeasi incapere si am invatat meseria de ofiteri de informatii in aceleasi sali de clasa si laboratoare, avand aceiasi colegi, prieteni si profesori! In vremea celor trei ani, prin conduita lui cotidiana, prin spuse si fapte, Mircea si-a definit imaginea unui om cumva altfel construit decat noi ceilalti 14 colegi.

Eu, ce terminasem un liceu cu pretentii, poate la inceput am avut o scurta tendinta sa privesc de sus liceul silvic pe care Mireca il absolvise, insa am avut si norocul sa realizez la timp ca Mircea stia despre plamanul planetei infinit mai multe decat stiam eu!

Tin minte ca acum cum ne impartasea Mircea, cu generozitate, din bagajul lui de cunostinte botanice, in lungile seri de iarna petrecute in complexul situat la marginea Padurii Baneasa. Tin minte ca acum relatarea lui despre tratarea unor afectiuni hepato-biliare, tulburari de coagulare sau leucemii prin folosirea unui extras din frunza merisorului Cimisir, cu denumirea stiintifica de Buxus Sempervirens!

Tin minte ca acum ca in acea zi el a fost primul dintre noi ce s-a ales cu o porecla, care credeti? Asa este – Buxus! 
O porecla data din simpatie, prietenie si iubire si primita ca atare de catre Mircea. Isi aduc aminte despre asta si ceilalti care in micul nostru colectiv s-au ales si ei cu porecle – fie Piticul, fie Popica, fie Sipca ori Umfli, Ghimba sau Timpean!

Imi amintesc si acum, cu duiosie, de gestul de tandrete al lui Mircea – acela de a prinde urechea cate unui coleg intre doua degete si a-i adresa o vorba prieteneasca, fie ca sa ii alunge vreo mahnire, fie ca sa schimbe cu delicatete vreun subiect de discutie mai neplacut.
Tin minte si acum repeziciunea cu care Mircea ne recita formatiile din teren si pe cele de pe banca de rezerve ale principalelor echipe de fotbal participante la turneul final al campionatului mondial desfasurat in Spania in 1982, anul cand noi, cei 15, ne-am cunoscut la Baneasa.

Nu l-am vazut vreodata suparat pe ceva sau pe cineva! Poate, cand pierdeam un meci de fotbal, mai zicea cate una ardeleneasca, dar in secunda urmatoare uita infrangerea si lansa cate o gluma!

Intr-un colectiv mic, constituit pe alte criterii decat cele de relationare optima, supus prin normele sale constitutive feluritelor privatiuni specifice vietii de militar, tensiunile si conflictele intre noi, cel putin in perioada de inceput, se iveau la tot pasul. Mircea a stiut insa si a putut sa fie prietenul ideal al fiecaruia dintre noi. El intotdeauna stia sa faca o gluma care sa dezamorseze orice cearta in colectiv, iar pe combatanti sa ii faca sa rada. 
El intotdeauna stia sa identifice si sa exprime gandurile pe care noi evitam sa le facem auzite. Mircea era atat de atent cu adevarurile ce ne priveau pe noi ceilalti, ca eu unul adesea ma intrebam prin ce simturi sau instrumente de cunoastere a aflat sau a dedus ganduri, sentimente, sperante si mahniri ce le tineam in mine. Avea felul lui de a fi – cald, bun, generos si lipsit de subiectivism.

Cu aceste trasaturi intiparite in minte m-am despartit de el si de ceilalti prieteni si colegi de clasa, la 23 august 1985, dupa banchetul promotiei acelui an, savarsit in remiza auto a unitatii de la Baneasa, alaturi cu interpreta Marina Scupra.

Desi la despartire cantasem ca drumurile noastre toate se vor intalni vreodata, viata nu ne-a mai indeplinit aceasta dorinta. Viata a mers mai departe, grabita si rectilinie, cu o bezmeticie oarba.
Doar scurte si profesionale discutii telefonice au definit relatiile dintre noi, cei 15, in anii ulteriori de cariera. Uneori fugare ganduri indreptate catre prieteni, repede alungate de obiectivele, sarcinile si masurile profesionale. 

Acum privim cu ochii aburiti fotografii ale tineretii noastre la Baneasa si amintirile ne troienesc cu drag. Cei ce fost-am tineri si frumosi, ne apropiem. La capat, Mircea ne asteapta si ne sfatuieste sa nu ne grabim.

In asteptare, Mircea ne recita din  Mihail Eminescu, cel plecat in 1889, poezia “Epitaf”:

“Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea!
Deasupra-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea!

Ne mai fiind pribeag
De-acuma înainte,
Aduceri aminte
M-or troieni cu drag.”

Timisoara, la 06.10.2018

duminică, 18 martie 2018

Obsedantul 1989





Cunoastem cu totii imaginea in care pisica se priveste in oglinda si se vede leu.
De-atatea si atatea ori ne-am confruntat cu persoane fie ignorante, fie incompetente pe un anumit domeniu, dar care apreciindu-si nivelul de cunoastere ca fiind cu mult mai ridicat decat in realitate, dau lectii altora. 

In decursul vremurilor, atat psihologii cat si psihiatrii au studiat acest fenomen de supraevaluare, mecanism de gandire ce genereaza o eroare de autoevaluare, care mai tarziu a fost denumit „Efectul Dunning-Kruger”, dupa numele lui David Dunning, profesor la Universitatea Michigan si Justin Kruger de la Universitatea din New York.

Aici nu voi rezuma observatiile, ipotezele si concluziile ce au condus la dezvoltarile stiintifice ulterioare, literatura de specialitate fiind deosebit de lamuritoare pentru cei ce vor dori sa o abordeze, ci voi relata un bun exemplu din spatiul mioritic, ce va confirma o data in plus teoria celor doi cercetatori.

Fireste, fiind vorba de persoane in viata, aflate in cercul meu de cunoscuti, fosti militari cu grade de tot felul, din motive lesne de inteles nu le voi pomeni nici numele si nici institutiile in care au depus primul juramant militar.

Asadar, dupa o lunga dar motivata perioada de lipsa, astazi am intrat din nou in sediul asociatiei de cadre militare in rezerva. Mai intai, pentru a lua pulsul atitudinii fata de mine, in urma recentelor si incomodelor share-uri pe wall-ul meu de facebook, si mai apoi pentru a-mi achita cotizatia anuala.

In prima incapere, cu rol de biblioteca si activitati creative, am fost primit cu surprinzatoare caldura de catre toti cei prezenti, imbratisat, pupat si felicitat pentru ca am depasit cele sase decenii de viata, eveniment de care toata lumea aflase de curand.

In a doua incapere, cea cu rol de sala de mese, club si activitati recreative, cei prezenti erau puternic concentrati perechi-perechi pe zarurile ce zuruiau pe cateva table de sah intoarse cu fata in jos.
Toti jucau table cu foc, cu exceptia unui inca tanar fost maistru militar specialitatea tancuri/auto, care astepta sa ii vina partenerul pentru a continua partida. Ii cunosteam fiica si ginerele de mai mult de un sfert de secol, asa ca l-am abordat barbateste si camaradereste, mai mult prieteneste si cazon, producandu-se urmatorul dialog:
-          -   Ce faci, batrane prieten, nu ai cu cine incrucisa sabia?
-          -   A, pai il astept pe general sa vina de dincolo, mi-a raspuns maistrul militar cu aplomb.
-          -   Pfff, ai grija, daca joci table cu generalul trebuie sa pierzi, ca nu se face sa castigi in fata lui”, am glumit eu in continuare, completand „Esti cel mai vechi militar din sala asta si trebuie sa stii ca pe general nu il invingi in nicio situatie, iar la table cu atat mai putin!”

Nu stiu ce declic a facut afirmatia mea in mintea interlocutorului, niciodata nu am facut diferente intre purtatorii de stele si cei de table, dar brusc mi-am amintit de „Efectul Dunning-Kruger” si am realizat ca ma aflu in fata unei situatii standard de confirmare prin practica a teoriei.
-          -   Pai bai, eu atata sunt de vechi in meseria asta, ca in 1969 tu erai mic copil cand eu treceam cu coloana pe Calea Girocului de ziceai ca „Mami, uite, trec militarii!”

Zuruitul zarurilor de la mesele alaturate s-a intrerupt cateva clipe, astfel ca replica mea a fost clar auzita de ceilalti militari in rezerva.

-        -    Batrane, eu nu am iesit niciodata cu mama pe Calea Girocului, in 1969 aveam 11 ani si inca nu eram veniti in Timisoara. Dar, iarta-ma, ai zis 1969 sau 1989? Ca in 1989 eram in Calea Girocului cand ai venit cu coloana…!

Nu ar fi trebuit sa ii dau aceasta replica, dar am socotit in acel moment ca trebuie sa pun adevarul in dreptul lui. Port in mine adevarul ca pe ceva sfant si toata lumea stie ca eu sunt singurul ce nu a uitat saptamanile in care, dupa fuga lui Nicolae Ceausescu, luat prizonier de catre Armata, impreuna cu alti 200 de ofiteri si subofiteri ai Securitatii, am fost lipsit de libertate si inchis in arestul Comenduirii garnizoanei, apoi intr-unul din sediile armatei de pe str. Oituz si in final introdus in penitenciarul de pe str. Popa Sapca.

Nu neg ca arestarea si detentia, chiar ilegale, m-au salvat pe mine si pe ceilalti 200 de acuzele ca noi am fi impuscat oamenii pe strada sau mai rau, ne-au salvat de la executia prin impuscarea in ceafa in padurea de la marginea orasului sau in bazinul ILSA de peste drum.

De aceea, ii cer iertare batranului maistru militar pentru ca i-am readus in memorie momentele petrecute in Calea Girocului in Timisoara lui 1989, nefericite si pentru el si pentru mine!

*****