Ponta vs Dragnea

S. Beloia

La o prima vedere, nevoind sa se razboiasca cu Iohannis, Dragnea se razboieste cu Ponta. Razboi fratricid, in sanul aceleiasi confesiuni religioase, al aceleiasi familii politice, al aceleiasi grupari politice. S-a mai vazut!

La aceeasi prima vedere, pare ca odata cursa prezidentiala incheiata, nemaiavand cadrul sa se lupte cu Iohannis, Ponta trage sabia ca sa isi apere brandul coabitarii, pe care el l-a lansat cu succes pe piata politicii dambovitene. Pare sa spuna ca, atata vreme cat patentul coabitarii premierului cu presedintele ii apartine, paternitatea fiindu-i dezvaluita fara dubii si nimeni nu i l-a cerut vreun acord ca acesta sa fie copiat si reeditat, el se opune din rasputeri sa se produca o noua coabitare intre premier si presedinte.

Aceasta lupta interna le convine de minune ambilor spadasini.

Pe Dragnea-l mana-n lupta motive multe, conforme functiilor detinute:

In focul disputei cu Ponta, presedintele camerei inferioare ii da ragaz guvernului bicolor sa atinga obiectivele programului de guvernare, lovite cu parul la fiecare colt de strada, de catre opozitia liberalo-basisto- USR-ista la coniventa cu cea prezidentiala. Primul castig.

Contrandu-se cu Ponta, Dragnea dezvaluie efectivului de partid ca are si veleitati ce nu le-a putut etala nici in campania electorala, nici dupa instalarea sa in actuala functie, ca urmare a politicii de public relations impuse de echipa de campanie – veleitatile de luptator. Al doilea castig.

Odata atatat focul disputei publice cu Ponta, Dragnea beneficiaza indiscutabil de expunere mediatica interna vitala oricarui politician. Dar mai ales, beneficiaza de o tribuna necesara ca aerul – cea externa, partenerii de peste ocean ce i-au salvat partidul, guvernul si pe el insusi din fata manifestantilor din strada putandu-se convinge pe aceasta cale ca el respecta intocmai termenii intelegerii din America. Al treilea castig.

Nu doar partenerii americani inteleg din ce este fabricat Dragnea! Cei germano-francezi inteleg din prezenta sa devenita cotidiana pe sticla, faptul ca desi Dragnea nu a fost titularizat la palatul Victoria, cariera lui Ciolos este definitiv inchisa, el trebuind sa fie rapid inlocuit cu o alta personalitate care sa le sustina interesele in Romania. Asta, daca cuplul european de forta mai doreste sa isi pastreze influenta in bazinul carpatic si la gurile Dunarii. Cel de-al patrulea castig.

Cat il priveste pe Ponta, batalia ii este convenabila din motive mai putine.

Binisor scazut in sondajele ce ii masoara notorietatea, dupa demisia din fruntea guvernului dar mai ales dupa ce echipa Grindeanu a demonstrat ca poate, Ponta are acum o acuta nevoie de imagine. El stie ca nu este uitat acel ONG-trambulina, infiintat imediat dupa demisia facebook. Care ONG se poate transforma peste noapte intr-o formatiune politica binecuvantata din acea capitala europeana ce la alegerile de primavara va inlatura guvernarea corporatista si va implementa, de la est la vest si de la vest la est, peste Europa, noile directii de actiune fundamentate in laboratoarele de-globalizarii. Iar lupta cu Dragnea aduce reflectoarele asupra sa si a ONG-ului sau, ceea ce pare a fi primul lui castig.

Apoi, intr-o tara in care media varstei decidentilor a scazut simtitor prin trimiterea in pensie a batranilor chiar ne-imbatraniti, in care USR a atras tineretul prin promisiunea desarta a unei altfel de politici, dar acum il scapa printre degete, Ponta este gata sa bage la cuptor o placinta politica noua, dupa o reteta originala, la care sa invite acei electori tineri, frumosi si in curand nemultumiti.

Pentru inceput, fara a se adresa acelei mase ce incet-incet devine critica, dar in auzul ei, Ponta il arata drept tinta a criticilor sale – pe cine oare? Pe Dragnea! Pe acelasi Dragnea, cel ce in piata fusese tinta acelei mase in urma cu doar cateva saptamani. Al doilea castig pentru Ponta.

Castig ce i-ar putea aduce din partea auditoriului sau, daca nu simpatia de la bun inceput, cel putin  atitudinea non-combat.  Ceea ce ar fi al treilea mare castig pentru fostul premier.  

Epitaf pentru un protest jubiliar (partea I)

(Adăugați o legendă)
Nu adaug nicio legenda!

Introducere

In toamna anului 2015 hotarasem ca in ianuarie 2016 trebuie sa marchez comemorarea a 10 ani de la actul de retrocedare a locuintei mele, semnat in 2006 de catre Gheorghe Ciuhandu si Adrian Orza din Primaria Timisoara catre defuncta Steluta Creiniceanu.

Dupa zece ani de incercari zadarnice de a purta o discutie inteligibila cu functionarimea directiei de patrimoniu din primarie, am zis ca hai s-o pun de-un protest in strada, poate reusesc sa le captez atentia.

Dupa ce un deceniu intreg privirile inexpresive (ca sa nu zic altcumva, din politete pentru cititori) ale celor din primarie m-am convins ca problema nefiind inteligibila, este nerezolvabila, am zis sa fac o gluma trista si sa organizez un protest. Un protest jubiliar, potrivit numarului de ani ce trecusera de la retrocedare. Am cerut aprobarea necesara de la primarie si am instiintat inspectoratul de jandarmi cu planul meu.

Trec repejor peste amuzamentele ce mi le-au provocat atitudinile superb de destepte ale functionarilor ce nu puteau pricepe de ce vrea sa protesteze o singura persoana si nu mai multe, pentru ca in final mi-au preluat hartiile scrise de acasa la calculator, le-au citit si abia atunci au priceput cine sunt si ce vreau. Asta era prin luna noiembrie 2015.

Dupa vreo luna de zile, intre Craciun si Revelion, m-a sunat de la primarie o doamna ce avea gura plina si mi-a cerut sa merg sa-mi iau aprobarea. Ma aflam la doi pasi de biroul dansei, asa ca in trei minute ii bateam la usa. Era tot cu gura plina, saraca, lua ujina, asa ca am inteles ca este nepotrivit sa ii pun alte intrebari, am luat hartia si am plecat.

O comisie intrunita anume pentru solutionarea cererii mele hotarase ca voi protesta pe platoul de la intrarea in Parcul Central, in data de 6 ianuarie, la ora 9 dimineata. 

Adica fix de Boboteza si fix dupa 10 ani de cand primarul Gheorghe Ciuhandu semnase dispozitia de retrocedare catre femeia ce era cu siguranta oale si ulcele.

Cerusem sa ma amplasez in fata primariei, de fapt sub geamurile lui Robu, Stoia si Cojocari, dar se vede ca pe langa multele probleme imobiliare ce le ingreunau situatia penala, asta le mai lipsea - un protestatar care sa le strice imaginea sau mai rau, sa compara in instanta in calitate de martor al DNA!

Na, la data respectiva, pregatit cu toate cele, la ora 9 punct am fost in locul indicat. Unde la inceput fusesem mahnit ca nu m-au lasat sa protestez unde voisem eu, acum vazand ca audienta mea este nesperat de mare din partea celor veniti sa ia apa sfintita de la Catedrala Mitropolitana, m-am mai linistit, mai ales dupa ce am inceput sa socializez cu sutele de trecatori care ma abordau plini de compasiune.

Aveam cu mine trei panouri inscriptionate, ce descriau motivele principale ale protestului. Ele evidentiau faptul ca protestez atat impotriva primariei care facuse acel act de nemaiauzita improprietarire post mortem, dar si impotriva unei fundatii din Bucuresti.  

Acea fundatie fantomatica, dupa ce a mostenit-o (!) pe defuncta s-a intabulat in cartea funciara, dar – straniu!- nici prin gand nu ii trecea sa imi ceara chirie sau sa ma dea in judecata pentru evacuare, astfel ca, obtinand un titlu de evacuare, sa pot aplica la primarie pentru o alta locuinta. (va urma)

***