31 decembrie 2016. Epitaf pentru Maria Dinu

Doamna Maria Dinu se apropiase de noua decenii de viata, dar a decis sa isi caute locul dintre stele. 

Cand m-am apropiat de catafalc, era ultima zi insorita din acest an si in lumina rece a capelei i-am recunoscut caldura zambetului. 

M-a intampinat senina, fusese frumos impodobita cu flori si era impacata cu toate. Ca si in urma cu patru decenii, imi spunea si de data asta sa fiu curajos!

O intalnisem doar o singura data, in urma cu 40 de ani, pret de doar cateva clipe, dar femeia de-atunci, inteleapta, cu chip senin si mana ferma, mi-a ramas in suflet prin gestul simplu ce ii pornise din inima catre mine. 

In anul 1976 parintii mei se mutasera cu serviciul la Timisoara si eu am ajuns elev in ultimul an la Liceul CD Loga. Candva, spre finalul primului trimestru, batand mingea in curte impreuna cu altii ca mine, am dat rau si am spart un geam de la atelierul scolii.

Profesorul Iosof, professor de serviciu in acea zi dinaintea vacantei de iarna, zbirul numarul unu al loganilor ce calcau stramb (fumatorii, netunsii regulamentar, fotbalistii, saritorii peste gard, nedetinatorii de uniforma etc etc…), ma interceptase rapid, inainte ca sa se stinga zuruitul sticlei pe caldaram, imi confiscase matricola si ma trimisese la cancelarie cu un formidabil gest de autoritate - sa il astept chiar langa usa salii profesorale!

Adevarul era ca ma speriasem bine, abia venisem in scoala, nici nu ma acomodasem bine si iata-ma deja pe lista proscrisilor! Ce-o sa-mi aud la ora de dirigentie! Ce-o sa-mi mai spuna ai mei acasa, cand vor afla ca trebuie sa plateasca geamul cu pricina! Asta imi mai lipsea! Vine bacul si eu ma tin de spartul geamurilor!

Cu siguranta ca fata mea imi trada sentimentele, caci o doamna eleganta ce statea in picioare langa masuta elevului de serviciu, s-a apropiat incet de mine, zambindu-mi. Era inalta, supla, purta un costumas bleu-ciel si pantofi cu tocul jos, iar in mana tinea un buchet de flori. 

Zambindu-mi cu toata fata, a incercat sa ma imbarbateze si mi-a intins mana.

-       Maria Dinu!

La o asemenea atitudine eleganta, m-am incheiat la sacou si i-am intins si eu mana, raspunzandu-i militareste, asa cum invatasem de la bunica mea, fiica de ofiter de jandarmi de pe vremuri:

-       Sint elevul Beloia, a XII-a reala 5, la doamna Bitea Elvira, iar matricola mi-a fost luata de tovarasul professor Iosof!  

Atitudinea mea atat de cavalereasca fara indoiala, a facut-o sa izbucneasca in ras.

-       Sa stii ca nu sunt profesoara si nu te anchetez pentru geamul spart. Sunt doar mamica Noricai, colega ta si vazui de la fereastra de aici cum ai tras cu mingea! Nu trebuie sa iti fie teama, nu te va exmatricula domnul Iosof, el doar spune asa, nu e chiar rau-rau!

Intr-adevar, zbirul ma amenintase cu exmatricularea si daca doamna stia de asta, era clar ca asistase la fapta mea.

-       Va multumesc, sunt vinovat si ma astept la o sanctiune.

-       Iti faci prea multe griji! Sa vezi ca la sfarsit toate vor fi bune si frumoase! Fii curajos! Un geam nu e un capat de tara! Uite ca iese doamna diriginta din cancelarie, du-te si spunei ei mai intai!

I-am multumit in graba acelei doamne inalte si frumoase si m-am indreptat catre diriginta mea, incepand sa ii explic tarasenia cu geamul.

Dupa oarece vreme de la acea placuta intalnire, am aflat care dintre colege era Norica, fiica doamnei Dinu - o zvarluga zvapaiata de fata, o ochioasa dintr-o clasa paralela. Nu avea cum sa ma remarce, caci eram pierdut printre cei peste 200 de absolventi si pentru toata lumea venea bacul si admiterea si era avant mare.

Fireste, niciodata nu am mai intalnit-o pe aliata mea din acea zi de iarna a lui 1976. Viata si-a vazut de ale ei, trecand peste toti si peste toate.

Dupa trei decenii insa, cautand prin clasoarele bibliotecii Eugen Todoran, am aflat ca acolo lucreaza fosta mea colega, fiica doamnei Maria Dinu. Am cautat-o sa o salut, dar nu era la serviciu.

Dupa alti cativa ani, scriind o disertatie, am ajuns din nou in biblioteca si din nou am intrebat de Nora, dar drumurile noastre s-au ocolit si de data aceea.

Pana cand, prin 2012, coborand la subsolul primului mall timisorean – magazinul Bega, cu cine am dat nas in nas la casierie? Cu Nora! Dupa ceva vreme ne-am dat add pe feisbuc si am devenit in sfarsit prieteni! Ne-au placut cartile si cuvintele dintre copertile lor si probabil ca asta a pastrat intacta relatia virtuala.

Astazi, pe ultimul drum alaturi de mama sa, am vazut-o pe Nora traindu-si tragedia.

Parea sa nu inteleaga ca mamei sale ii este bine acolo! 

***

Multe scrisori pierdute

             (Fapte scrise si descrise de S. Beloia )

Posta Romana, companie a statului ce a fost folosita pentru intaia oara de catre Alexandru Ioan Cuza drept canal de transmitere in dublu sens a informatiilor si documentelor de la unitatile teritoriale de siguranta catre structurile centrale, a fost fara indoiala specializata sub acest aspect odata cu trecerea anilor, iar sarcinile sale au fost diversificate. 

Printre altele, compania de posta a primit si atributii de culegere de informatii prin inlesnirea accesului ofiterilor de informatii la efectuarea controlului secret al trimiterilor postale, operatiune facuta fara indoiala cu stirea structurilor decizionale din cadrul esaloanelor ministerului de telecomunicatii. Lucru lesne de inteles, pentru ca daca asta nu s-ar fi intamplat, statul risca sa devina, prin compania de posta, coautor al faptelor de traficare ilegala de armament si alte substante si materiale interzise pe canalul postal. 

Chiar si asa insa, cand structurile informative au facut greseli, recrutand functionari postali nepotriviti pentru operatiunile de control, au aparut cazuri (dezvaluite ulterior de catre politie si parchete) in care posta romana, contra taxei simbolice platite la ghiseu, a dus la destinatar colete continand droguri.

In cariera mea anterioara, in asteptarea evenimentelor din decembrie 1989, despre care nu stiam nimic la acea vreme, am activat ca si tanar locotenent intr-o structura de securitate acoperita in sediul unui oficiu postal din Timisoara si sub legenda functionarii postei militare in acel spatiu, am avut ocazia sa vad, sa aud si sa faptuiesc multe lucruri privind asigurarea securitatii canalelor postale. Am fost mutat din acel loc caldut si fara nici un risc la adresa mea si scos la vedere intr-un profil de  munca informativa potrivita licentierii ce o obtinusem la terminarea studiilor de specialitate la scoala militara de la Baneasa.

Acum, cand toate acestea sunt de domeniul memorialisticii, cunoscand modul de insertie al intelligence-ului pe canalul postal, care asigura fara discutii securitatea traficului, fireste ca am avut o predilectie in a folosi fara rezerve posta pentru trimiterea de scrisori si colete de fiecare data cand a foat cazul. M-am intristat cand am vazut limitarile si reducerile de buget din ultimii ani, carora posta le-a devenit victima! M-am mirat ca in locul oficiilor postale au aparut fie magazine de haine second-hand, fie sali de jocuri, dar nu era treaba mea sa comentez asta. 

Am conchis ca fara indoiala nivelul controlului secret scazand pe segmentul corespondentei fizice, a crescut in mod adecvat in domeniul celei electronice si ca atare vechiul oficiu postal nu isi mai motiva extensiile mostenite din vremurile socialiste. Si am banuit ca fara indoiala, infrastructura de interceptare a fost desfiintata in sediile postale si adusa in mod logic in sediile militarizate, mult mai bine securizate incat sa nu permita accesul civililor si devalizarea, in cazul tulburarilor de strada, asa cum s-a petrecut in 1989. 

De aici, am concluzionat ca scaderea interesului serviciilor de informatii fata de controlul fizic al volumului de obiecte postale traficate a dus fara indoiala la scaderea calitatii pregatirii si instruirii functionarilor cu atributii in sprijinirea interceptarii comunicatiilor fizice, aspect ce l-am simtit de nenumarate ori pe propria-mi piele.

Din nou, stiu ca nu e treaba mea, dar ma amestec numai si numai pentru ca eu am avut de suferit din cauza lasarii de catre intelligence-ul romanesc la indemana altora a unui segment de institutie publica ce manipuleaza valori. Caci, nu-i asa, secretul corespondentei inca este o valoare pe care o protejeaza structurile de aparare a constitutiei. 

Nu ma voi referi la cele petrecute la scurtul rastimp in care la propunerea unui sef de guvern, CSAT a aprobat privatizarea companiei de posta in favoarea unui grup de prin Asia Mica, iar cand s-au vazut concecintele, a fost nevoie ca rapid acel contract de privatizare sa fie rupt, iar controlul intern asupra canalului postal sa fie preluat in regim de urgenta de catre institutiile romanesti de intelligence. 

Era logic sa nu se mai urmeze linia de privatizare a Postei Romane dupa modelul in care a fost privatizata compania nationala de telefonie, intrucat daca riscurile de securitate erau minore pe canalul telefonic, existand doar pericolul limitarii ilegale a dreptului cetatenesc la secretul convorbirilor, pe canalul postal puteau surveni, sau chiar au survenit in plus alte noi riscuri, de cu totul alta natura, inclusiv la adresa statului, fiind susceptibila interceptarea de catre detinatorii companiei sau de catre agreati ai acestora, chiar a sacilor apartinand postei militare, aflata in custodia Serviciului Roman de Informatii.

Adica a corespondentei dintre absolut toate institutiile statului, una aflata sub prevederile legislatiei privind secretul de stat, ceea ce fiind indamisibil, a condus la ruperea contractului de privatizare, identificarea vectorilor de amenintare, situati bineinteles in sanul acelorasi institutii de stat si informarea parchetelor cu rezultatele obtinute. Lipsind orice raspundere guvernamentala pentru acel act de privatizare, fireste nu a fost nimeni sanctionat nici pentru prejudiciile atunci identificate, nici pentru cele ce ulterior au fost stabilite ca urmare a plangerilor cetatenilor.

Eu unul am fost printre cei care in ultimii ani au folosit intens canalul postal, fiind deopotriva expeditor si cateodata si destinatar de trimiteri postale, fie ca urmare a unui jobb ce il contractasem cu o firma de avocatura din capitala, fie in interes familial, cand am angajat o intensa corespondenta cu institutii de administratie publica si de justitie.

Am folosit exclusiv serviciul public de posta intrucat nu am avut incredere in serviciile concurente private, mai scumpe de cateva zeci de ori si de tot atatea ori mai putin sigure. Nu ca as fi traficat prin canalul postal altceva mai impozant decat documente cu semnificatii de acte juridice, dar contractul cadru pe care il initiam de fiecare data cand am prezentat la ghiseul postei un plic timbrat, beneficiam de dreptul ca acesta sa fie dus la destinatar, si in nici un caz sa fie deturnat si vremelnic sau definitiv retinut din circuit, ori distrus sau pierdut. Cu atat mai mult cu cat nefiind corespondenta mea privata cu alte persoane private, ci una savarsita cu institutii ale statului, plicurile trebuiau negresit sa fie aduse la adresa mea sau duse la cea a institutiilor indicate drept destinatar.

Dar lucrurile nu s-au petrecut astfel! De foarte multe ori, scrisorile nu mi-au parvenit. De foarte multe ori, trimiterile mele nu au ajuns la destinatie! Ceea ce este straniu, in special pentru mine, sa patesc asta!

Am patit ca scriind in patru randuri Primariei comunei Sichevita si am cerut explicatii privind modul in care a fost posibil ca, pe durata unui proces de partaj initiat de tatal meu, sora sa parata a reusit sa instraineze bunuri supuse partajului, in baza unor inscrisuri eliberate din primarie. Nu am primit raspunsurile solicitate intrucat scrisorile mele trimise recomandat,  probabil fie nu au ajuns la destinatie, fie raspunsurile primariei au fost retinute din circuitul postal in drumul lor catre mine.

Am patit ca scriind in sase randuri Parchetului de pe langa Judecatoria Moldova Noua, si cerand de tot atatea ori sa se comunice rezolutiile si ordonantele care fie il scoteau de sub urmarire penala pe faptuitorul a trei amenintari cu moartea la adresa mamei mele, fie clasau plangerea fara audierea martorilor oculari, sa nu primesc acele documente ori din cauza cererile mele nu au ajuns la parchet, ori ca pe circuitul postal au fost retinute raspunsurile trimise catre mine.

Am patit ca adresandu-ma in patru situatii Sectiei 7 de Politie Moldova Noua, pentru a cere ca, la trei ani dupa savarsirea faptelor de amenintare cu moartea, sa se dispuna totusi masurile adecvate de cercetare conform manualului politistului, sa nu primesc nici un raspuns fie din cauza ca scrisorile mele recomandate nu au ajuns la destinatar, fie din cauza ca raspunsurile au fost retinute din circuit pentru a nu ajunge la mine. 

Am patit ca scriind in aceasta vara Casei de Pensii Sectoriale din Serviciul Roman de Informatii si cerand sa se explice care dintre cele doua adeverinte de venit emise in mod straniu de catre SRI Timis in anii 2011-2012 va fi utilizata in recalcularea pensiei mele, sa nu primesc raspuns intrucat fie cererea mea recomandata nu a ajuns la destinatar, fie din cauza ca raspunsul casei de pensii a fost retinut si el din circuit.

Am patit ca scriind Sectorului de Arhive Nationale de la Caransebes, sa nu primesc documentele anterior identificate in custodia acestuia, intrucat probabil ori cererea mea nu a ajuns la destinatar, ori raspunsul, elaborat si pus in circuitul postal, a fost interceptat undeva pe traseu si deturnat de catre persoane cu conduite cel putin stranii. Ii stiu numele factorului postal de rezerva ce a dosit scrisoarea ce venea catre mine, il stie si conducerea Directiei Regionale de Posta Timis. S-a intamplat in acest caz ca dupa depunerea unei plangeri, Posta Romana sa recunoasca ne-ajungerea la mine a scrisorii recomandate cu confirmare de primire si astfel sa isi asume pierderea documentelor ce imi fusesera trimise. Fara nicio explicatie, fara nici un regret ca au fost pierdute documente importante pentru familia mea.

Nici nu a contat ca arhivele statului ma taxasera cu 40 de lei pentru fiecare pagina de document, caci paguba pierderii acelor acte era doar de natura morala, ele referindu-se la bunicul meu din comuna Sichevita declarat din greseala chiabur in anul 1952 si reabilitat dupa doi ani, cand s-a constatat ca de fapt el apartinea categoriei taranilor saraci si mijlocii.

Am patit ca scriind Inspectoratului Regional Timis pentru Constructii, raspunsul acestuia, prin care se confirma existenta si sanctionarea conform prevederilor legale a unor persoane ce au efectuat lucrari neautorizate de extindere la un imobil apartinand partial parintilor mei, sa nu ajunga la mine intrucat acelasi factor postal de rezerva, hai s-a spun, o doamna slab pregatita profesional dar probabil foarte potrivita din acest motiv pentru efectuarea unor acte iresposabile, a semnat in fals, cu semnatura ei proprie, in rubricuta de primire si a facut cu scrisoarea altceva decat ce trebuia. 

Adica, postarita de rezerva nici nu a sunat la usa sa imi predea scrisoarea recomandata cu confirmare de primire, nici nu m-a avizat sa merg la oficiu sa o ridic, ci probabil ca a predat-o altcuiva, foc de interesat sa vada ce continea plicul, ori poate doar interesat ca eu sa nu iau la cunostinta de continutul documentelor din plic. 

Am patit ca, scriind Primariei Timisoara pentru a cere verificarea modului in care s-a facut retrocedarea catre o persoana decedata a locuintei pe care o tineam cu chirie de la stat, fie scrisoarea recomandata cu confirmare de primire sa nu fi ajuns la destinatar, fie raspunsul formulat in primarie sa fi fost retinut din circuit si sa nu mai ajunga la mine.

Am patit ca, scriind Baroului Caras Severin ca sa arat ca o membra a sa s-a  folosit de un un raport de expertiza falsificat, pentru a obtine in doua randuri din partea Parchetului de pe langa Judecatoria Moldova Noua deschiderea si apoi redeschiderea urmaririi penale impotriva parintilor mei, fie scrisoarea mea recomandata cu confirmare de primire sa nu ajunga la destinatar, fie raspunsul acestuia sa fi fost retinut din circuit. Acel raport de expertiza facea parte din dispozitivul unei sentinte civile avand toate investirile necesare, inclusiv sentinta de incuviintare a executarii silite si fusese falsificat prin ruperea in doua si aruncarea uneia dintre jumatati.

Atatea si atatea pierderi! Atatea si atatea scrisori pierdute! Cui au folosit toate aceste pierderi? Ce se poate face cu o plangere solutionata prin recunoasterea retinerii din circuit? Nimic. Ce s-ar putea face cu o plangere penala impotriva postaritei de rezerva sau a Postei Romane? Din nou nimic, ordonantele de neincepere, scoatere sau renuntare la urmarirea penala putand fi si ele retinute din circuit! Si-atunci, care poate fi folosul? Unul singur – ca lucrurile savarsite la adresa unui ofiter roman sa nu se mai repete si la adresa altor oameni.

***

Noul triunghi al Bermudelor: SUA, Germania, Rusia

Saul Beloia, Timisoara

Daca familia lui George Friedman ar fi decis imediat dupa razboi sa ramana in Budapesta, cu siguranta ca la aceasta ora Ungaria ar fi avut un alt nivel al intelligence-ului militar.

Vechiul spirit revansard

Daca George Friedman ar fi crescut in tara sa de bastina, unde s-a nascut la doi ani dupa semnarea Tratatului de pace de la Paris din 1947, cu siguranta ca in zilele noastre, gratie contributiilor sale, Ungaria ar fi avut si o cu totul alta abordare fata de teritoriile de primprejur. Luate in stapanire si asuprite samavolnic vreme de 52 de ani prin compromisul dintre monarhia habsburgica si burghezia ungara, compromis ce avea sa poarte numele de imperiu austro-ungar - Osztrak Birodalom es Magyar Kiralysag, in Slovacia actuala, in Ucraina Subcarpatica, Transilvania si Voivodina se resimte si astazi, de cateva decenii bune, spiritual revansard ungar.

Temnita Popoarelor

Asa cum toate imperiile s-au prabusit gratie subrezeniei ideologiilor sclavagiste si feudale pe care se intemeiasera, asa s-a intamplat si cu aceasta strutocamila bicefala. Straniu insa, desi imperiul a murit, ideologia sa avea sa lase mostenire viitorimii schelete care in pofida mersului general al istoriei, aveau sa invie si sa dea viata actualelor doctrine revizioniste si revansarde.

Urmare a suferintelor celor peste 8 milioane de romani, sarbi, cehi, bosniaci, croati, evrei, italieni, polonezi, slovaci, sloveni, tigani si ucraineni ce populau vremelnicul imperiu impotriva vointei lor, entitatea austro-ungara avea sa fie pecetluita in mentalul estic si central european cu denumirea de Temnita a Popoarelor.

Departe de Europa dezlantuita

Lasand evenimentele sa curga de la sine si speriata de vitregiile holocaustului, familia Friedman a preferat insa sa interpuna oceanul intre membrii sai si ideile ce aveau sa ii supravietuiasca lui Adolf Hitler, mai ales dupa ce in anul 1944 mai mult de 460.000 de evrei fusesera  deportati din Ungaria si arsi in crematorii. Familia viitorului ilustru analist de strategie militara si-a lasat vatra in urma fara sa ii pese nici macar de spusele lui Winston Churchill, potrivit caruia aceea a fost „crima cea mai abjectă din istoria omenirii”. Ea s-a pus la adapost asa cum oricine ar fi facut-o.

Astazi, americanul George Friedman priveste adesea inspre regiunea est europeana, dar se abtine sa faca profetii despre tara sa de origine.

Noul triunghi

Aflat la originea infiintarii celei mai importante agentii private de intelligence - Starfor - George Friedman produce insa si livreaza intregului mapamond teorii ce anticipeaza noul model planetar, iar ceea ce vad observatorii  este faptul ca in mod straniu, lumea se modeleaza potrivit spuselor sale.

In cei 20 de ani de activitate, Stratfor a anticipat unificarea si divizarea continentului european si a statelor sale, intrarea si iesirea lor din razboaie locale, iar cea mai recenta prognozare a sa – Brexit-ul abia ce s-a infaptuit. Analizele sale reci, facute fara nici un sentiment, dar urmate de  multe resentimente, au anuntat ca SUA se va afla la originea acestor razboaie. Ca americanii nu doresc sa cucereasca state europe, ci doar sa le tina la un anume nivel de dezvoltare. Ca prin scuturile antiracheta, SUA va diviza Europa doar ca sa o separe de Rusia si pentru asta va intregi cordonul militar dntre Germania si Rusia, prelungindi-l din tarile baltice prin Polonia si Romania pana in Ucraina. Ca desi dezmembrarea Uniunii Sovietice s-a realizat deja prin Perestroika lui Gorbaciov, totusi Rusia actuala nu trebuie distrusa potrivit planului lasat de polonezul Josef Pilsudski. Rusia trebuie doar ranita, asa cum s-a intamplat cu Japonia, Vietnamul, Iraqul si Afganistanul. Scopul acestui plan este acela ca  Rusia sa devina o piata de desfacere a produselor nemtesti si doar atat. Capitalul si prodeusele rusesti nu au ce cauta in statele europene, acolo se vor face alte intelegeri. Ca SUA vor face tot ce trebuie astfel incat tehnologia si capitalul nemtesc sa nu fuzioneze cu resursele si capacitatile rusesti. Ca nicio tara nu poate trai in pace atat cat si-ar dori. Ca razboaiele din Europa vor fi locale, nu vor numara morti cu milioanele, ci doar cu cifre mai mici, fiind asemenatoare cu cele petrecute in Yugoslavia si Ucraina…

(va urma)

***

Ofiterul roman si problemele sale

La Timisoara traieste un roman ce are probleme. Ca multi altii, si el are probleme. Aparent, problemele par sa ii vina de la numele sau biblic – cel al imparatului prigonitor si apoi slujitor devotat al lui Iisus, deci unii ar spune ca problemele sale sunt probleme de dosar, mai ales ca romanul acesta a fost ofiter. 

In era digitalizarii, dosarele sunt omniprezente. Si omnipotente. Doua-trei fisiere salvate intr-un folder si e gata dosarul! Fara coperti, fara sine, fara semnaturi si aprobari, de multe ori fara discernamant.

Problemele acestui ofiter - Saul pe numele lui - vin din istoria stramosilor lui, romani banateni din sudul Dunarii izgoniti dincoace de fluviu de nationalistii sarbi, pe la inceputul secolului trecut.

Dupa ce acei stramosi au luptat in razboiul de independenta, apoi in ambele razboaie mondiale, el s-a nascut pe cand in Romania triumfa socialismul. 

Inaintea nasterii lui, bunicul patern ii fusese declarat chiabur de catre primaria din comuna Sichevita, dar a fost sters de pe lista dupa doi ani de catre raionala de partid de la Moldova Noua, constatandu-se ca se facuse o greseala, al apartinand de fapt categoriei de tarani mijlocasi si saraci.

Din acest motiv, tatal lui Saul, fiu de chiabur, asadar descendent de dusman al poporului, nu a putut niciodata sa urmeze vreo facultate, intrucat bunicul chiaburesc nu fusese sters din evidentele securitatii.

In anii 80, ca si cum socialismul ar fi acordat compensatii, Saul a fost chemat sa lucreze in Securitate! A fost instruit vreme de trei ani la Scoala de la Baneasa intr-un batalion de limbi straine, inaltat in grad si apoi trimis la Timisoara! Pentru prima oara, un roman din familia sa, parea sa nu aiba probleme, desi cei doi ascendenti ai sai priveau cu neincredere la aceasta schimbare.

Tanarul ofiter a fost pus sa isi inceapa cariera intr-un sediu acoperit al Securitatii din Timisoara, iar in 1986 a fost scos la vedere si folosit pentru umflarea a ceea ce avea sa devina pentru unii scanteia revolutiei, iar pentru altii – din ce in ce mai multi - nimic altceva decat semnalul loviturii de stat din Romania.

Vorbind despre inceputurile sale profesionale, romanul nostru zice acum ca nu stia nimic despre rolul ingrate in care fusese distribuit.  Pare sa fie sincer, caci era doar un tanar locotenent la momentul 1989. Oricum, se putea spune ca problemele luasera sfarsit pentru cei din neamul lui.

Nu era chiar asa, caci structurile nou aparute, populate ca si el chiar cu exponenti ai regimului abia inlaturat, i-au rezervat tanarului ofiter si parintilor lui nesfarsite siruri de probleme. 

Iar acestea au aparut, rand pe rand. Ca sa nu o lungesc mai mult decat trebuie, le enumar:

-          - Chirias la Primaria Timisoara de prin anul 2000, in anul 2006 locuinta sa sociala este retrocedata, cu acordul verbal al comandantului sau, unei persoane decedate, la mijloc fiind suspectate manevre imobiliare specifice administratiei taraniste. Dupa 10 ani de la retrocedare, nici persoana decedata si nici ONG-ul finantat de George Soros ce s-a intabulat ca si proprietar dupa o stranie dezbatere succesorala, inca nu l-au chemat in judecata pentru evacuare, iar in lipsa unei sentinte de evacuare, el nu poate aplica la primarie pentru o noua locuinta sociala.

-          - Dupa 10 ani de batalii cu Primaria Timisoara, in 2016 a trecut la actiuni publice de protest, fara a obtine nici cea mai mica reactie de la institutiile implicate. Initial interesata la maximum de primul lui protest, in mod bizar presa il abandoneaza la al doilea si il pune sub obroc. Romanului ii mai ramane sa refuleze pe propriuel sale bloguri, unde cateva zeci de articole bine documentate descriu intreaga tarasenie, cu lux de amanunte. Asta da problema a unui roman!

-          - La cinci ani dupa 1989, licenta sa in drept, luata la Babes-Bolyai in 1995, nu este recunoscuta de catre comandantii din SRI si el este trimis din nou la scoala de la Baneasa, care functiona sub egida Universitatii Bucuresti, scoala pe care o mai absolvise odata in 1986, sa sustina din nou examenul de licenta in drept. Astfel, mai obtine o noua diploma de licenta, devenind astfel singurul roman cu o posesie absolut stranie: posesor a doua licente in drept – una la universitatea clujeana si a doua la cea bucuresteana! Si asta este o problema, nu?

-          - Divortat de cativa ani, in 1998 decide sa isi reface viata, dar asupra sa si a colegii de serviciu cu care voia sa se casatoreasca  se fac presiuni explicite de catre aceiasi comandanti, sa nu incheie casatoria, si la adresa sa sunt lansate intoxicari potrivit carora divortul sau din urma cu cativa ani ar fi fost unul fictiv, el urmand sa revina la fosta sotie! Neobisnuita problema!

-          - Prin 1995, cand dosarul de informator al lui Virgil Magureanu a fost scos din arhiva SRI Timis si pus la indemana grupului de presa fidel lui Ion Iliescu, acest Saul, cooptat in structura specializata a SRI, gaseste dosarul si il aduce la loc, salvandu-si directorul de actul demisiei sau demiterii. Nemaiuzita problema!

-          - Prin 2005, cand arhivele secrete au fost trimise la CNSAS, desi era interzis sa se desconspire si dosare instrumentate in Securitate de catre ofiteri ce inca erau activi in SRI, unul dintre dosarele sale, cu criptonimul “Tordeanu” potrivit sitului CNSAS,  a fost facut scapat ca din greseala inspre desconspirare, cu scopul evident ca titularul lui sa fie chemat in judecata si astfel sa i se inchida cariera.  Asta pare o problema de protectie dar si de gandire combinativa.  

-          - Fiindca a tot scris pe blogul sau despre aceste probleme, ofiterului roman si parintilor sai i s-au inscenat felurite actiuni judiciare. In baza unui document grosolan si vadit falsificat, prin ruperea unei parti, parintii sai au fost urmariti penal si probabil si informativ, intr-un dosar al parchetului din orasul Modova Noua. Astalalta pare o problema de interpunere a surselor din procuratura. Problema de protectie contrainformativa a ofiterului.

-          - Impotriva parintilor sai septuagenari din Caras Severin au fost intreprinse actiuni concertate vadit abuzive, fiind indepartati si deposedati de proprietatile lor tabulare de catre grupuri de vecini, au fost amenintati cu moartea in repetate randuri si chiar incendiati, fara ca parchetul respectiv sa catadicseasca a cerceta faptele descrise in aproape zece plangeri succesive. Si in zeci de articole pe bloguri. Problema juridica in toata regula!

      La final, trebuie sa mai spun doar doua lucruri:

-         -  Ofiterul si-a desfasurat intreaga sa cariera in domeniul apararii unitatii si integritatii teritoriale a Romaniei pe zona Ardealului si a Banatului. A facut asta si inainte de 1989 si dupa aceea, motiv probabil pentru care in 2006 a fost trecut in rezerva odata cu alte  cateva sute de ofiteri din acelasi profil, specializati odata cu el in scoala de la Baneasa in anii 80-90.

-         -  La ora asta, ofiterul detine un loc de veci si o placa de marmura pe care a inscriptionat: “Aici odihneste un ofiter al Securitatii Romane si al Serviciului  Roman de Informatii. El a dat totul tarii sale, iar tara sa i-a luat totul.” Langa acest text sade fotografia unui tanar ce poarta uniforma cu frunza argintie de stejar la rever. 

***