Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 29 august 2014

Noile matrapazlacuri ale unui fost viceprimar al Timisorii


Saul Beloia
.
Un fost viceprimar la Timisorii ajuns consilier local – despre taranistul Adrian Orza aducem vorba din nou, este suparat ca dreapta de la care se revendica nu se mai intareste odata si nu reuseste sa intre in linie dreapta cu proiectul  atragerii simpatizantilor “in jurul unui proiect, intr-o lucrare comuna”.
Cu toate ca in vara lui 2012 Adrian Orza pierduse sansa de a deveni primar, iar sase luni mai tarziu a ratat si intrarea in parlament, acum visurile sale de marire reincep, acesta anuntandu-si candidatura la alegerile locale din 2016 - unde credeti – din nou la postul de primar al capitalei Banatului!

Debutul in presa!

Dovedind – pentru a cata oara - ca dupa cele doua esecuri de talie locala inca nu a inteles ce reprezinta numele sau pentru timisoreni, sau poate pentru a da impresia ca in acest fel pune umarul si in ce priveste coagularea, fostul viceprimar s-a gandit sa scrie un articol la un site recent creat – www.banatulmeu.ro. Aparitie de altfel laudabila in acest capat de tara, aplaudata de fosti si actuali oameni de presa banateni si nu numai!
Zis si facut! L-a scris si cineva i l-a postat. Toate bune si frumoase pana aici, nimic iesit din comun! Asta se petrece zilnic de sute de ori in mediul on-line.

Privind mai atent textul, registrul in care este redactat, nivelul lexical, dispersia lingvistica, dar mai ales puzderia de greseli de ortografie si nenumaratele scapari de logica, am dedus imediat ca ne aflam in fata unui debut jurnalistic. S-au mai vazut debuturi in precampanii electorale, deci din nou – nimic deosebit. Pentru a fi siguri ca deductia este corecta, am cercetat prin dosarele de arhiva ale presei locale si, asa cum ne-am si asteptat, nu am gasit nimic care sa combata ipoteza debutului.
Aveam asadar, in fata, primul articol de presa semnat de catre Adrian Orza!
Dar ce articol a scris Adrian Orza! Nici mai mult nici mai putin decat un editorial!

Debutul cu editorial!

Asadar, ce articol a scris Adrian Orza? Un editorial, spuneam!
Nimic rau nici pana aici, desi mai rar au fost vazute debuturi jurnalistice in coloana editoriala! Am pus acest gest pe seama refularilor sale nascute in siajul esecurilor electorale din anul 2012 si am incercat sa descifram ce idee doreste autorul sa transmita cititorilor. Adica sa deslusim ce constructie edifica, ce proiect aduce in dezbatere, ce trend lanseaza si sustine! Sa studiem noul formator de opinie, sa ii anticipam viitoarele evolutii pe piata de idei, sa ii relevam calitatile si sa i le apreciem sau sa i le criticam.
In ultima instanta, sa prognozam politica editoriala a noului site!
Editorialul, dupa cum se stie in breasla, da tonul publicatiei in care apare, exprima atitudinea acesteia fata de o anume realitate, argumentand logic si coerent in vederea convingerii cititorilor sai cu privire la un aspect concret si pentru crearea unei anume convingeri in constiinta acestora. Editorialul in general este scris de catre conducatorul ziarului, cel mai adesea om cu experienta indelungata in jurnalismul general si in special in cel de opinie, dotat cu capacitati de analiza, sinteza si interpretare a actului politic.
Ceea ce nu a fost cazul lui Adrian Orza, el nefiind nici macar ziarist! Sub sloganul “Administratie, nu politica!”, el ani in sir facuse afaceri imobiliare. Afaceri pe care presa timisoreana le-a criticat vreme indelungata si pe care justitia timisoreana a declarat din cand in cand ca le cerceteaza!
De aceea, dupa doi ani de la decaderea din calitatea de om de afaceri, noua sa preocupare si scriitura sa sunt grele incercari pentru cei ce incearca sa se regaseasca in presa de dreapta si nu fac cinste nimanui. Poate doar autorului insusi! Textul sau face sa creasca de bucurie inima celor ce urasc poporul roman!

Big Bang-ul

Facand o paranteza, trebuie sa precizam ca Adrian Orza este preocupat de subiectul coagularii dreptei, ceea ce este necesar dupa puternica, poate prea puternica ofensiva a stangii din ultimii ani. Dovada acestei preocupari sade intr-o recenta declaratie a sa pe aceasta tema, facuta recent probabil de pe terenul de fotbal, pe care am descoperit-o cautand prin dosarele de presa din arhiva. Cu riscul sa ne indepartam – doar putin - de la ideea editorialului sau, o citam, ea fiind definitorie pentru mai multe lucruri: “După cum se poate observa fără prea mari eforturi, există o tensiune foarte prezentă între liderii de dreapta. Aceste tensiuni de la vârf se transmit la nivelul simpatizanţilor. Simpatizaţii acestor partide nu au niciun fel de simpatie faţă de oamenii care îi simpatizează pe ceilalţi. Dacă unii îl simpatizează pe X şi alţii pe Z, simpatizaţii  lor nu sunt convergenţi deloc” (http://www.pressalert.ro).

Cum e si cum nu e cu simpatiile si cu simpatizantii, cine-i X, cine-i Z si unde-i Y, nu este treaba noastra! Nu e treaba noastra nici macar sa aflam de ce a dorit Adrian Orza sa debuteze tocmai in jurnalismul de opinie, iar de acolo sa bifeze tocmai casuta editoriala! El putea sa scrie cu egal succes un text stiintific – vreun eseu ori vreun comentariu, sau un text de informare – o stire, reportaj sau o relatare de la fata locului. Putea sa scrie un text pentru circuitul intern al dreptei – o luare de pozitie sau un buletin informativ, ori putea sa redacteze chiar un e-mail destinat membrilor organizatiei pe care o infiereaza.   
Si intr-un atare caz, demersul lui ar fi trecut neobservat sau nu ar fi capatat semnificatia de acum!

Caracatita imobiliara a flamanzit

Din cate il cunoastem noi, Adrian Orza este un ins caruia i s-a redeschis apetitul pentru afacerile imobiliare puse la cale si infaptuite vreme de doua-trei mandate la adapostul executivului administratiei publice locale din Timisoara, mai precis, sub pulpana hainei primarului Gheorghe Ciuhandu si a unui grup de interese financiare. Caracatita imobiliara bine hranita timp de ani de zile de catre conducerea taranista a primariei a flamanzit dupa alungarea taranistilor din primarie in 2012 si acum plescaie pofticioasa, asteptand noi afaceri cu case si terenuri intravilane din mana lui Adrian Orza.
Pentru a ajunge din nou sa coordoneze Directia Patrimoniu din Primaria Timisoara, adevarat corn al abundentei pentru gasca oplosita sub streasina ei, Adrian Orza pozeaza acum in jurnalistul ce abordeaza teme grave de pe agenda politica a natiunii, incearca sa atraga atentia, face promisiuni in stanga si in dreapta, doar-doar acolo sus este remarcat si readus de pe linia moarta! Doar – doar revine si reface vechile fratii! Poate-poate isi readuce recent ejectatul unchi in scaunul de director al Directiei Patrimoniu! Poate se smulge din incomoda si obidita opozitie si ajunge din nou in dezirabila, profitabila si dulcea putere!

Insultarea gramaticii limbii romane, insultarea alegatorilor, insultarea tuturor

Ce articol a scris Adrian Orza! Ce afirmatii!  Ce supozitii!  Ce premise!  Ce concluzii!
Autorul refuleaza deplin si debordeaza din plin. Poporul roman este o hoarda dominata de instincte ancestrale, ce ar fura pana si nu stiu ce copertina doar sa isi acopere orataniile din curtea proprie (!)! La noi paznicii trebuie paziti ca sa nu fure ei insisi obiectul pazit! Spre deosebire de alte natii, romanii ar fi o gramada de incapabili si de puturosi ce-si vand aurul pentru ca le este lene sa scormoneasca dupa el! Ce-si taie padurile. Natia romana emana strigate viscerale si se aduna doar cand aude strigatul “Jos cutare!”. Ea nu construieste nimic, dar distruge tot! Carpatii nu sunt decat o “mandreata” ce o ia la vale odata cu viiturile dezgheturilor de primavara si pe care poporul nu o pretuieste (!).
Toate acestea, descrise in antiteza cu spiritul de initiativa, de sacrificiu, de disciplina, pe care locuitorii unui satuc din Tara galilor l-au manifestat din dorinta de a avea in comuna un munte – nu doar un deal (!) si pentru asta, au carat cu spatele pamant pe acel deal, doar ca sa fie inclus in categoria muntilor!

In anul dens electoral 2012, Adrian Orza savarsise gafa de a se fi declarat nemultumit de numarul mic de voturi primite la alegerile locale, care nu i-au mai permis sa intre in executivul local. Apoi, a fost din nou nemultumit de cele doar cateva sute de voturi primite la alegerile generale, ratand astfel umbrela imunitatii parlamentare. In timp, opinia publica a inregistrat alte si alte nemultumiri ale sale fata de diverse probleme se se rezolvau prin vot popular in contra dorintelor si opiniilor sale. Greseli grave din partea cuiva care se doreste din nou persoana publica de prima linie – chiar locala - si care pentru asta cere voturi de la concitadini. 
Infrant in alegeri in 2012, Adrian Orza nu a stiut sa valorifice esecul salutandu-si adversarii victoriosi. Mai rau, el si-a criticat sustinatorii fie pentru ca nu au iesit din case in ziua votarii, fie pentru ca l-ar fi tradat si ar fi votat cu altcineva. Ceea ce le-a dat acestora prilejul sa realizeze ce fel de persoana au in fata si astfel sa decida cum sa il sanctioneze cand le va veni din nou randul la vot.

Intre linii

Din acel an 2012, nestiind daca i se va cere sau nu socoteala pentru afacerile cu case si terenuri intravilane, pe care le-a girat ani de zile din scaunul de viceprimar, Adrian Orza a trait emotii puternice, mai ales dupa ce a ratat intrarea in parlament si astfel, obtinerea mult doritei imunitati parlamentare. Zilele sale in consiliul local au fost mai grele ca plumbul si a stat ghemuit pe randul din spate al salii, pana in clipa cand a primit confirmarea ca este pus la adapost si mana justitiei nu i se va aseza, grea, pe umar. De atunci este relaxat, a inceput jocul de picioare si datul din coate, cautandu-si un loc in primul rand.
Balmajeala de fata, postata in mediul virtual, face parte din loviturile sale cu coatele. Nu conteaza eventualele lui scuze, cum ca nu se referea la poporul roman in ansamblu, ci doar la exponentii decizionali ai dreptei, care nu ii recunosc opera si eforturile puse in serviciul cauzei. Nu conteaza ca amestecatura sa de cuvinte abunda de greseli gramaticale si de constructii lingvistice nepermise. Nu ii voi corecta lucrarea de control, intrucat din punctul meu de vedere Adrian Orza a mai cazut un examen – cel al civismului, fapt care, alaturat celor doua corigente din 2012, il pune acum pe lista repetentilor.
Este problema colegilor sai daca il trec clasa ori il lasa intre linii sa mediteze la semnificatia ridicarii si caderii in politica, cu atat mai mult cu cat acea parte a esichierului politic, e drept destul de pestrita, grupeaza si oameni stiutori de carte.  
In final, este problema locuitorilor din satul galez Ffynnom Garw daca il sanctioneaza sau nu pe Adrian Orza – si cum anume - pentru faptul ca poceste cu insistenta numele localitatii lor.

Problema noastra este sa dezvaluim in continuare mecanismul prin care, in derularea afacerilor sale imobiliare, fostul viceprimar Adrian Orza si prietenii lui au incalcat un drept elementar – cel al acoperisului de deasupra capului si eventual sa gasim si motivul pentru care s-au dedat la indelungate si repetate abuzuri impotriva familiei unui locuitor al municipiului si impotriva colocatarilor acestuia care il sustineau.

.

luni, 4 august 2014

Razboiul anteriilor de la zidul Berlinului la zidul Deveselului




Razboiul anteriilor de la zidul Berlinului la zidul Deveselului (partea a doua)
Saul Beloia, 4 august 2014

Scrisesem la inceputul lui 2013, pentru blogul meu, sub sintagma plastica a razboiului anteriilor, despre tema razboaielor religioase, care timp de secole au configurat cel putin substantial lumea in care traim. Am subliniat in con-text acea specifica intensificare a acestui razboi atipic dupa momentul inlaturarii oprelistii reprezentata de zidul Berlinului.
Iata acum ca preluarea articolului in presa mare ma obliga precum la noblesse, facandu-ma sa sa dezvolt ideea, care desi suculenta, este destul de arida in presa externa si complet inexistenta in cea romaneasca.



Vreme indelungata, constructia berlineza daduse impresia ca a instaurat definitiv pacea in Europa. Construit cu dublu aport – estic si vestic, dintotdeauna a fost dificil de spus pe care dintre parti zidul o apara de care. Apara estul de vest sau vestul de est? Nici chiar daramarea sa, la inceput de epoca a infiltrarii si manipularii mediatice, nu a putut face lumina in aceasta problema.

Insistand pe chestiune, a devenit vadit faptul ca anterior lui 1990 doar una dintre parti restrictionase libertatea de circulatie a fortei de lucru proprii si a capitalului propriu pe teritoriul celeilalte. Lagarul socialist, preferand sa beneficieze exclusiv pentru sine de aceste doua importante valori, se concluzioneaza ca el a fost protejat de zid – zicem noi acum - de expansiunea vestului, caci impotriva altcuiva nu avea.

Vreme de zeci de ani, zidul despartise doua lumi - una adapata din teza posesiei particulare asupra capitalului si una adaptata la modelul proprietatii comune a cetatenilor asupra mijloacelor de productie. Acestora le erau atasate cate doua doctrine economice si doua blocuri militare dar in principal doua zone comerciale exclusiviste. Zone mai ales antagoniste, caci niciuna nu dorea sa devina piata de desfacere pentru produsele celeilalte. Dupa demolarea zidului, avand toate atu-urile dar absolut nicio oponenta ci mai degraba un larg si entuziast sprijin popular, generalizat european sau chiar mai mult, vestul a destructurat cu o buna metoda, parca verificata, domeniile economic, comercial si militar, valori estice fundamentale aparate pana atunci de un simplu zid.

In aplauzele intregului mapamond pentru instaurarea democratiei in Europa rasariteana, nimeni nu a observat ca blocul militar vestic, autodeclarat drept simpla replica la cel al Tratatului de la Varsovia, desi de-acum nu mai avea adversar, nu s-a autodesfiintat, ci a ramas cu arma la picior si pe mai departe. O miscare inteleapta la urma urmei, caci niciodata nu se poate sti de dupa care zid sare vreun inamic, iar un incarcator plin sau un cartus pe teava este bine de avut la indemana. Pentru orice eventualitate!

Odata cazut zidul, au ajuns in contact si religiile si dusa a fost pacea! Acestea au intrat de indata in conflict, fiind singurele institutii ce au pornit razboiul atunci cand toata lumea intrase in cazarmi. Razboiul astfel starnit continua inca, alimentat prin implicarea celor ce baga batul prin gard, pe tema imobilelor si a averilor bisericesti, pe cea a efectivelor de credinciosi, a contributiilor si donatiilor, pe alocarile bugetare, pe scutirile de impozite. Mai ales, pe tema retrocedarilor de lacasuri, imobile, paduri, lacuri, pasuni si alte cele, pamantenesti dar si duhovnicesti in acelasi timp. Multe teme, multa galceava! Unii revendicau, spunand ca li se cuvine, iar altii refuzau, spunand ca nu mai este valabil, dupa jumatate de secol de uzufruct nestingherit. 

Daca vestul se acoperea masiv cu o singura ideologie religioasa importanta - cea a crestinismului catolic, lumea estului avea o anume diversitate, adusa in primul rand de credinta crestina ortodoxa acompaniata  cumva ciudat chiar de o latura a aceleiasi credinte catolice. A fost stranie lipsa de remarci cel putin mediatice cu privire la scindarea religiei catolice pe criteriul zidului, in conditiile in care o parte a sa a ramas in arealul capitalismului vestic, iar o parte a servit sub regimurile socialiste din est! Totusi, cu o unica subordonare ecleziastica la Vatican, oitele ratacite au primit iertarea dupa disparitia zidului si cele doua fractii surori, reunite, au avut revendicari comune in oaza de ortodoxie din Romania.

Ceva mai tarziu s-a facut remarcat si mozaicul de religii ale semintiilor asiatice ce fiinteaza intre Bosfor si Tara Soarelui Rasare. De fapt, proportia sau disproportia dintre crestinismul european si religiile islamului, buddhismului  si hinduismului, de 1 la 3, arata faptul ca din cei cca 6 miliarde de credinciosi ai planetei, aproape 2 miliarde sunt crestini, fara a se sti cati dintre ei au fost traitori de-o parte si cati de partea cealalta a zidului Berlinului.

Timp de secole, primele formatiuni statale inchegate in batrana Europa trecusera peste mari si tari manate de setea de descoperiri geografice, dar si de cea bogatiilor noilor teritorii. Cand acelea au fost secatuite ori coloniile si-au castigat independenta cu mana pe arma, au trecut la consumarea propriilor resurse. Acest fapt, dupa cateva secole de fructuoasa si profitabila navigatie comerciala intre curtile regale si lumile descoperite, le-a indus armatorilor un sentiment destul de neplacut de frustrare. Cand nivelul frustrarii a ajuns invers proportional cu cel al rezervelor naturale proprii, atunci au zis ca nu se mai poate si si-au aruncat privirile dupa noi campuri de resurse.

Si uite-asa, au zarit zacamintele din est! Vreme de jumatate de secol, drumurile inspre acestea fusesera protejate de zidul Berlinului si in acelasi timp resursele fusesera exploatate judicios, sub supravegherea consiliilor de stat ale planificarii din tarile socialiste, promotoare ale principiului planificarii centralizate a dezvoltarii economice. Asadar, dincolo de zid se vedeau niste torturi maaaari, frumos ornate si ademenitor mirosind, care mai de care! Si un mare fior de fericire a strabatut vestul!

Mult ravnita daramare a zidului ii indica in mod nemijlocit si pe militantii ideii si faptuitorii de facto. Mai intai, erau beneficiari americanii, care la scurt timp dupa semnarea actului de capitulare in 1945, amplasasera in Germania invinsa, pe langa bateriile de rachete MIM 23 Hawk si antenele de emisie ale postului de radio Europa Libera, pentru ca timp de cateva decenii sa depuna eforturi sustinute pentru a intretine vie flacara contradictiei, dar si ideea potrivit careia America isi apara securitatea si peste hotare. Cand s-a demolat zidul, americanii erau asadar de fata si desfaceau sticla de sampanie cu eticheta anticomunista.
Mai apoi, beneficiari ai daramarii zidului erau germanii, care gandisera neincetat, de indata dupa scindarea de catre zid, la o cale de remediere a situatiei si reparare a vehicolului cu doua motoare, deosebit de util in momentul in care acele torturi vor trebui aduse acasa.

Nu numai germanii si alte cateva vechi popoare europene visau frumos, dar chiar lumea noua, care isi golise rezervoarele in cele cateva sute de ani de cand fusese descoperita, privea cu nesat in aceeasi directie cu aliatii sai de dincoace de ocean si se intreba cam cat de departe ar putea impinge concurarea economica a acestora fara sa isi rupa aliantele militare.

Cert este faptul ca dupa epuizarea bogatiilor agonisite cu destula osteneala de la fostele colonii, batrana Europa la fel ca si Lumea noua, avea nevoie acuta de un nou El Dorado si de noi Indii, avea maxima trebuinta de legendarele depozite cu resurse de la rasaritul globului pamantesc. Se stia despre ele, fusesera identificate, masurate, pretuite si chiar si defalcate pe participantii la viitoarea expeditie.

Planul cadru era stabilit, astfel ca in 1989 s-a trecut la omologase razboiului fara soldati. Tacticienii stabilisera reteta cea mai simpla, potrivit careia se scotea buluc in strada poporul tinta, ca sa manifeste pentru cate ceva, era manipulat de o mana de specialisti militari imbracati civil, i se dadeau arme si munitie de razboi, i se aratau tinte de staniol si i se cerea sa le impuste. Odata pornit, poporul revolutionar trebuia doar dirijat catre acolo sau catre dincolo. El trebuia sa faca treburile murdare, sa dea foc, sa faca fum si galagie, sa se impuste din greseala si sa strige ca altcineva l-a impuscat, sa isi izgoneasca conducatorii si sa ii ovationeze pe cei de pe banca de rezerve. Chiar sa ii voteze cu mic cu mare!

Si asa, lumea a asistat la un sir de primeniri democratice, petrecute prin cateva campanii de presa bine ticluite, cateva intoxicari in masa, cateva dezinformari, cateva demonizari de lideri, cateva victimizari, cateva acuze in gura mare, cateva simulari, cateva tradari, cateva recrutari la varf, cateva lovituri tactice, cateva razboaie limitate, cativa presedinti impuscati, spanzurati sau linsati. De pe margine, omenirea asista la spectacolul televizat si ingurgita cu nesat stirile elaborate in laboratoare.

Au fost golite lazi intregi de sampanie, purtand etichete de la antiterorism pana la antichimic, antinuclear, antidemocratic, anti-anti. Dar cine mai avea timp sa se uite ce si din ce i se toarna in cupa, in euforia victoriilor, acum cand bursa a inviat si respira din nou? Acum, cand petrolul si-a inceput galgaiala in burtile insetate ale petrolierelor? Victorii sa fie, anul de productie al sampaniei nu conteaza!

Mai era putin de rezolvat pe ici pe colo si putea sa inceapa marea rezolvare a marii probleme: conectarea la gura tuturor conductelor si plasarea de santinele la intrarea in toate minele de minereuri rare. Dupa caderea zidului, in sfarsit se putea trece la implinirea visului. Noi sampanii, cu etichete interschimbabile dupa nevoi, asteaptau in frapiere.

Existenta unei oprelisti insa, religioasa de data asta, a tot amanat marele moment - impotrivirea popoarelor rasaritene si fanatismul unora dintre religiile lor! Dupa ce popoarele fusesera tulburate, scoase in strada si puse sa isi rastoarne propriile organizari, au fost calmate la loc, introduse in case, determinate sa fie mandre de noile situatii si in final puse la treaba pentru a crea plusvaloarea, astfel ca sa profitul sa vina. Caci daca nu pentru asta, atunci pentru ce or mai fi bune popoarele? Ca daca nu erau bune popoarele, se arunca bomba aceea cu neutroni, cu care se tot face vorbire prin 1970 - si se termina mai de mult. Dar ele sunt buuune, ele stiu sa lucreze si sa aduca profitul... Trebuie doar sa le tii in viata, sa fie tinere, bune de lucru, sanatoase, iar asta cu gandirea – sa o mai lase, ca are cine gandi pentru ele!

Iata insa ca, atunci cand parea ca soldatului universal nu ii mai statea nimic in cale, ca din nimic s-au ridicat rand pe rand forte necunoscute ce i-au oprit inaintarea si in pasul doi au facut pasul inainte, obligandu-l la retragere pe aliniamentele anterioare. Erau forte necombatante, nu aveau pusti, ieseau din moschei, sinagogi, temple, geamii, capisti, havre sau biserici spunand ca au aflat si acum stiu! 

De urgenta, au fost pregatite etichete de sampanie anti taliban, anti rebel, anti securitate, anti insurgent (nu insurgenti au fost numiti si colonistii americani ce s-au ridicat la lupta dreapta impotriva Angliei in secolul al XVIII?). S-a deschis focul asupra lor si se inregistreaza victorii. Se tot bea sampanie de atunci. Pare ca anul de fabricare a acestor sampanii a fost unul generos, caci dopurile pocnesc de mai bine de un deceniu si nu se mai termina. Omenirea insa, pare ca s-a cam saturat sa ii cada in cap dopurile de la sticle, iar petrecaretilor – ca li s-a cam acrit de aceleasi sortimente.




Pentru asta, dupa lungul salt inainte inceput in 1990, noua linie de transee este amplasata la Deveselu. Amplitudinea locatiei, statornicia acesteia dedusa din declaratiile reprezentantilor Pentagonului, dar si miscarile Moscovei lasa sa se inteleaga faptul ca aici s-a terminat saltul inainte, ca aici este cap de linie. Ca aici se sapa transeul, se unesc transeele intre ele prin santuri antiinfanterie, ele se latesc si devin santuri anti-tanc, se fortifica, se creaza posturi de observatie, se instaleaza santinele, se organizeaza cai de comunicare si de interceptare a comunicatiilor inamice, se pozitioneaza satelitii... toate cele!


Toate acestea sa insemne ca aici se va inalta un nou zid? Zidul Deveselului? Va fi un zid de aparare? A cui fata de cine? A vestului fata de orient, de data asta? Asa se spune! Sa razbata dintr-acolo semnale de pericol? O frontiera intre civilizatii? O bariera intre religii? Pentru cat timp? Vom vedea de vom trai! 

.