Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

luni, 23 ianuarie 2012

Raspuns la o scrisoare primita prin interpusi


.

Ce ti-e si cu optiunea “retransmitere” a postei electronice! Poti primi scrisori chiar daca nu ti-au fost expediate! Poti trimite altora scrisorile pe care le-ai primit doar tu, si astfel sa prefaci pe oricine in detinatar legal! Si asta cu un simplu click!

Asa am patit si eu! Deunazi, un amic cu care discutasem mai prin vara un aspect marunt al problemei reorganizarii detectivilor, imi trimite prin e_mail o scrisoare primita de la doamna Maria Bumbaru, simpatica dar dinamica presedinta a uneia dintre cele doua structuri asociative cu vocatie nationala ale detectivilor romani.

Adresata membrilor asociatiei domniei sale, scrisoarea le transmite acestora felicitari de anul nou si cateva ganduri frumoase din partea semnatarei. La o privire mai atenta insa, se vede ca scrisoarea este compusa de fapt din doua fragmente disparate, unul adresat celor 105 membri, iar cea de-a doua – multimii de detectivi situati in afara ONG-ului, care s-au facut remarcati prin insistente critici publice aduse omului de afaceri Maria Bumbaru.

Pentru membrii cotizanti, presedinta aminteste invatamintele stramosesti privitoare la iertare, dragoste, toleranta, cumpatare, ganduri bune, sperante si “vise” frumoase, ca si concepte fundamentale ale oricarei constructii si propune ca cele rele sa fie lasate sa treaca, motivand ca doar asa se poate construi ceva in viitor. Bine zis, ba chiar frumos spus, mai ales cand isi compara asociatia cu o familie primitoare ce sade cu portile larg deschise!

Pentru a ridica moralul sustinatorilor sai, presedinta adopta o inutila pozitie de forta si anunta ca membrii fondatori vor ramane grupati in jurul asociatiei si cu siguranta in jurul presedintei acesteia, ca nu vor abandona nici initiativa de asociere si nici pe cea de afiliere la structurile detectivistice externe si lanseaza ideea potrivit careia membrii cotizanti sunt dispusi si ei in acelasi dispozitiv concentric.

Dirijandu-si tirul in afara, prin portile deschise, semnatara scrisorii ii abordeaza direct pe cei ce fie au plecat singuri fie au fost exclusi si incearca sa ii ademeneasca si sa ii readuca inapoi, intrucat ei tot timpul ar fi ramas colegi si prieteni (!).

Trecand cu greu peste emotia multumirilor aduse celor ce i-au adresat critici, scrisoarea devine lacrimogena cand ajunge la multumirile adresate celor ce au luat apararea omului de afaceri acuzat de angajatii sai ca nu si-a respectat cuvantul.

Ce se poate sa se fi petrecut?

Mesajul meu postat pe blog de anul nou sa fi fost atat de toxic incat a fost nevoie sa se recurga, pentru combaterea sa, la un limbaj de-a dreptul serafic, apropiat descantecului? Cresterea intempestiva a fortei structurii patronale a detectivilor sa fi determinat schimbarea de optica cu privire la politica de cadre inauntrul asociatiei? Semnalele negative privind soarta proiectului de amendare a Legii 329 din 2003, cel discutat la Valea lui Liman in judetul Timis, de la care au pornit cam toate necazurile doamnei presedinte? Intentia grupului de la Cluj Napoca, de creare a cadrului unional in mediul detectivistic sa fie cumva motivul schimbarii de directie?

Dificil de raspuns, atata timp cat tacerea domina in asociatie! Dar, cum se stie, tacerea nu este decat preambulul vorbirii.

.


vineri, 20 ianuarie 2012

Din amintirile unui detectiv particular (I)


.

În seara aceea de 1 Decembrie părea că toti cunoscuţii mei ieşiseră la plimbare in Piaţa Operei din Timişoara! Aveam sentimentul acut că se ducea de râpă şi se făcea praf misiunea mea de supraveghere a subiectului, organizată nu de mine, nu de clienta mea, ci involuntar de către fostul ei soţ, prin sosirea sa la Timişoara fix de ziua naţională!

Nu ar fi fost o problemă să îl filez pe bărbat în acea zi, ar fi fost o nimica toată chiar să mă plimb braţ la braţ cu el printre timişorenii strânşi să urmărească spectacolul organizat în centrul oraşului! Nu ar fi fost nici o problemă să îl fotografiez, filmez, zi şi noapte, să îi stabilesc toate întâlnirile, de plăcere sau de afaceri, să stabilesc adresele tuturor persoanelor cu care s-ar fi intâlnit, chiar să îl surprind în oricare postură în care s-ar fi pus!

Marea problemă ce îmi dădea fiori reci pe şira spinării era faptul că eu mă plimbam prin centrul oraşului la braţul fostei soţii a subiectului meu, la braţul clientei mele!

Conform înţelegerii din urmă cu două zile făcute la biroul meu, fiecare dintre noi trebuia să fie văzut intrând singur în piaţă, venind din altă direcţie, iar întâlnirea noastră urma să aibe loc sub conul de acţiune al unei camere de luat vederi amplasată pe faţada Camerei de Comerţ.

Doamna era un VIP local, intens mediatizată local şi central, implicată puternic în mediul local de afaceri dar şi în politică, cunoscută şi vizată de toată lumea dar mai ales de către bărbaţi, frumoasă şi elegantă dar mai ales cu un număr de cunoscuţi ieşit din comun de mare.

Intuiam că oricare dintre bărbaţii ce erau cu ochii pe noi în seara aceea ar fi dorit să se afle în locul meu. Prezenţa mea în compania acelei doamne făcea senzaţie, mai ales în mediul feminin cu atât mai mult cu cât afişarea ei în public la braţul unui bărbat era o premieră absolută după ce i se pronunţase divorţul.

Aşa se făcea că din puhoiul de lume aflat în centrul oraşului, mai mult de jumătate i-au dat buna seara, politeţea obligându-mă să răspund şi eu, iar ca un făcut, cine nu o saluta pe ea imi dădea bineţe mie! După atâtea saluturi, eu stăteam cu pălăria mai mult ridicată, iar în cele din urmă, ca să alung sentimentul de penibil ce începea să pună stapânire pe mine, am renunţat să o mai aşez pe cap, rămânând cu ea în mână ca şi cum m-aş fi aflat în biserică. Nu mai vorbesc de faptul că, atent mai mult la feţele celor ce defilau parcă înadins pe lângă noi (şi acum pot să jur că am văzut oameni ce ne-au salutat şi de câte două-trei ori), nu mai reuşeam să mă concentrez la dialogul cu însoţitoarea mea, care imi tot dădea asigurari că în mod cert însoţitorii fostului ei soţ mă vor contacta dintr-o clipă în alta...

Motivul prezenţei mele la braţul distinsei doamne, propus de aceasta şi acceptat de mine era cât se poate de simplu. Cei doi foşti soţi doreau de mai mult timp să discute pe marginea unui subiect sensibil, ce nu fusese tranşat la divorţ, dar fiecare dintre ei era suficient de mândru ca să refuze luarea iniţiativei. Aşadar, eu eram pe postul unui mediator agăţat la braţul fostei soţii, văzut acolo de către corpul de body-guarzi al subiectului meu, contactat şi pus în situaţia să organizez fie comunicarea dintre cei doi, fie chiar o întâlnire.

Aveam oameni dispuşi în piaţă cu câteva ore înaintea începerii manifestării şi acum primeam ştiri ce arătau că şi subiectul meu se afla în piaţă, cu doi însoţitori, imobilizat însă în cercul notabilităţilor locale, cu care cândva fusese coleg, undeva în zona scenei aflata la intrarea în Opera Română.

După ceva timp, unul dintre însoţitorii săi s-a desprins şi s-a îndreaptat înspre noi, fiind uşor de bănuit că şi el avea senzori ce ii spuneau cu exactitate unde ne aflam, eu şi fosta soţie a şefului său.

În scurt timp, în faţa noastră se opri un bărbat cu blutooth la ureche, salută cu răceală şi în modul cel mai politicos cu putinţă se adresă însoţitoarei mele, spunându-i că ar fi ideal să trimită un reprezentant la salonul de Yachting al unui restaurant local, peste o oră, pentru a se purta o discuţie, după care se îndepărtă, salutând cu aceeaşi politeţe rece.

În clipa următoare, unul dintre oamenii mei, aflat de la bun început în proximitatea subiectului meu la celălalt capăt al pieţei, îmi confirmă faptul că acestuia i-a parvenit deja mesajul de confirmare a întâlnirii de peste o ora, mesaj pe care acesta l-a primit cu o reacţie de surprindere prost mascată.

Planul, aşa cum ea îl gândisem împreună cu însoţitoarea mea, funcţiona!

În următoarele minute am fost nevoit să o abandonez pe distinsa mea clientă în compania uneia dintre prietenele sale cu care deja ne salutasem pentru a treia oară în acea seară, iar eu să ies din piaţă şi să mă ocup de întâlnirea de la local, în calitate de reprezentant al doamnei, cu un mandat cât se poate de clar.

Trecând peste marea nedumerire provocată celor prezenţi în piaţă de plecarea mea relativ bruscă, ce nu dădea nici cea mai mică şansă vreunei bârfe mondene, în următoarea oră m-am ocupat de detaliile întâlnirii.

Când aflasem locul întâlnirii, am ştiut că acesta fusese ales de un profesionist! Încercasem şi în alte dăţi, fără succes, să pregătesc acel teren pentru diverse întâlniri. Acolo nu se puteau amplasa nici camere de supraveghere, nici microfoane, pentru că nu se puteau disimula în nimic, mobilierul era imposibil de folosit în acest scop, iar personalul era cunoscut drept inabordabil pentru a putea spera că aş fi putut încredinţa vreunuia un obiect, gen scrumieră, fructieră sau altceva „prelucratpe care să îl introducă în salon înainte sau după după intrarea noastră. Aceasta era prima veste proastă.

A doua mi-a parvenit în timp ce mă deplasam pe jos înspre local. Pe drum am aflat că din start echipa mea este situată pe locul doi, „adversarulfiind deja instalat în zona localului şi având dispozitive de supraveghere amplasate începând cu parcarea dinspre bulevard, continuând cu parcul înconjurător, cu căile de acces şi terminând cu salonul Yachting-Club-ului. În parcarea localului, disimulat la umbra unor copaci ornamentali, se afla un SUV în care în mod sigur era instalat cartierul general inamic.

Fireşte, pentru a putea egala situaţia, îmi rămânea varianta incomodă să port cu mine în servietă o minicentrală care să capteze şi să transmită clientei mele discuţiile din interior, astfel încât ea sa poată alege momentul cel mai potrivit pentru a trimite înăuntru un element de forţă care să încline în favoarea sa balanţa negocierilor.

Mai mult, încercând să îmi creez cât de cât un avantaj, cât de mic, şi ca să pot introduce centrala cu mine, era necesar să creez adversarului impresia că nu i-am sesizat prezenţa, că din start ma aflu în inferioritate în raport cu efectivele sale. Nu a fost greu de creat această impresie, erau veniţi cu o singură maşină, deci erau maxim cinci, dar beneficiau de avantajul iniţiativei şi al dotării tehnice superioare.
.