Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 28 decembrie 2011

La multi ani, colegi detectivi!


.

Daca modestele mele texte privind detectivismul va aduc disconfort, depun o cerere de iertare.

Daca nu ati stiut, va spun din nou ca iubesc profesia fara sa fiu iubit, am slujit-o fara sa fiu pretuit, i-am daruit, mi-a luat si m-a respins, i-am iertat si nu a apreciat, am indurat fara murmur si am crezut fara sa vad! Iar cand as fi putut avea totul, de toate m-am lipsit!

Membri sau nu ai Asociatiei Nationale a Detectivilor din Romania – va adresez cele mai sincere urari de sanatate la cumpana dintre ani, cazuistica bogata si clienti multumiti!

La multi ani si multe sarbatori fericite in 2012!

Al Dv,

Detectiv Saul Beloia

Timisoara, 28.12.2011

.

vineri, 23 decembrie 2011

Despre nasterea detectivismului (II)


.

de Saul Beloia

O tentativa de descifrare si evidentiere a contextului in care a aparut fenomenul social numit detectivism dar si nasterea unei profesii noi in gama profesiilor liberale, total diferita de celelalte, suscita interes indiscutabil cu precadere in mediile practicantilor in domeniu, dar si indreptatita atentie in domenile carora detectivismul le este conex.

Ca sa continui demersul initiat in urma cu ceva vreme, pe de o parte stimulat de reactiile favorabile inregistrate si pe de alta parte realizand ca este dorita aflarea continutului integral al unei investigatii aproape jurnalistice, am trecut la sintetizarea datelor rezultate din cercetarea anterioara, in speranta ca textul se va lasa finalizat in acest al doilea episod.

Daca este sa ne intoarcem in timp si sa vedem cine se afla in anii 2003-2004 la butoane si a decis legalizarea detectivismului si mai apoi, la scurt timp, amendarea respectivei legi, vom gasi cu mai mare sau mai mica surprindere nume de personalitati indelung vehiculate pe piata gherilei politice, a celei din justitie si mai ales a celei din administratia publica centrala. Nume vehiculate in registre mediatice de altfel dintre cele mai diverse, definite insa cu precizie de o constanta si unanima contestare pe toate canalele publice de comunicare.

Analiza facuta pe marginea nasterii detectivismului aduce in prim plan o serie de conexiuni intre detectivism si ministerul de interne, aparent nemotivate inaintea aparitiei /modificarii legii, dar legalizate si devenite in mod firesc legitime ulterior.

Asadar, atat in 2003 cat si in 2004, la Cotroceni se afla Ion Iliescu. Gratie deciziei sale, la SRI era director Radu Timofte, la Senat era presedinte Nicolae Vacaroiu, la Camera Deputatilor prezida Valer Dorneanu, iar prim ministru se afla Adrian Nastase.

Exceptandu-l pe Timofte, am enumerat primii patru oameni in stat ce isi pusesera semnatura pe textul Legii 329/2003 si pe cel al Legii 353/2004, lege de modificare si completare a celei anterioare. L-am adus in discutie in acest context pe seful SRI pentru a evidentia legatura sa cu internele si a sublinia ca acesta, granicer la baza, a avut un periplu profesional si in acest domeniu, dupa ce granicerii au fost preluati in vederea upgradarii ca politie de frontiera.

Este prima conexiune intre detectivism si interne, creata via directorul SRI din vremea aparitiei detectivilor.

Trebuie facuta precizarea ca presedintele Valer Dorneanu a lipsit in iulie 2003 de la lucrarile camerei inferioare in care se vota textul legii devenita 329, iar in locul sau a semnat, de la sine inteles, nimeni altul decat Viorel Hrebenciuc!

Aparent, dar doar aparent, nicio conexiune cu internele!

In anul urmator, tot in luna iulie, la lucrarile sedintei de camera in care se votau modificari la legea detectivului particular, Nicolae Vacaroiu a fost strigat lipsa nemotivata, iar in locul sau a semnat Doru Ioan Taracila, fost ministru de interne cu incepere din primavara lui 1994 si pana in iarna lui 1996.

Acesta a creat a doua conexiune intre detectivism si interne.

Sa mai evidentiem faptul ca ministri de interne la cele doua momente, asadar beneficiari directi ai efectelor juridice generate de cele doua legi erau Ioan Rus in 2003 si Marian Saniuta in 2004.

Aceste doua precizari devin importante in primul rand prin noile conexiuni dintre detectivism si interne, cu precizarea ca ele compar inaintea aparitiei legii.

Din start, ideea plasarii tuturor avatarurilor profesiei de detectiv in resortul internelor nu a avut niciun oponent, nimeni dintre cei nominalizati mai sus nu a avut alta opinie, nici macar de forma. Toata lumea, de la presedinte de stat pana la cel de camera, dorea structura privata in ograda internelor. Nu pentru ca aici ar fi existat prea putine atributii. Nu pentru ca culegerea de informatii de catre structuri private nu ar fi putut fi plasata sau dorita in alta parte. Dar pentru ca toti cei mentionati gandeau problema in mod unitar, decizia a fost luata conform si legislativul a votat in consecinta, trimitand apoi la promulgare textul in forma cunoscuta.

Pe cale de consecinta, anumitor structuri din minister si din inspectoratele judetene le-au revenit prin lege, metodologii de naplicare si ordine interne, atributii precise de luare sub control a primei componente informative private lansata la apa.

Conform ultimei versiuni a Legii 329/2003 modificata si completata cu prevederile Legii 353/2004, acestora le reveneau raspunderi complexe, incepand de la intocmirea si aprobarea dosarului de inscriere la examenul de atestare a candidatului in profesia de detectiv si pana la verificarea cunostintelor sale, eliberarea atestatului, verificarea documentelor de constituire a agentiilor si cabinetelor individuale, avizarea sediilor acestora, acordarea licentelor de functionare, verificarea activitatii detectivistice efective prin controlul documentelor si cazurilor, verificarea si controlul dotarilor cu mijloace auto, aparatura si echipamente tehnico-operative, foto-video, informatice si de comunicatii etc.

Toate aceste aspecte ale realitatii publice din Romania, anterioare si ulterioare anilor 2003-2004 sunt in completare la un lung sir de alte fapte, evenimente, procese si fenomene succesive ori concomitente, divergente ori convergente detectivismului, parte dintre ele discutate in materialul anterior.

O alta importanta categorie de aspecte ale aceleiasi realitati – mai putin evidentiata in piata publica, va fi revelata si dezbatuta in continuare.

.

joi, 22 decembrie 2011

Ochi albastri sustin ca au vazut plicul cu bani in poseta mamei detectivilor din Romania. Preluare de pe http://mafiadintimisoara.ro


.

Materialul de mai jos are doar sase luni vechime in reteaua Internet.
Il preluam numai si numai pentru ca face referire indirect la Asociatia Nationala a Detectivilor din Romania si direct la presedinta asociatiei, doamna Maria Bumbaru.
In text apar o serie de alte nume fara nicio legatura cu contextul propus a fi abordat pe blogul nostru - detectivismul.
Preluam textul integral, pentru a nu da prilejul unor comentarii rautacioase privitoare la vreo fragmentare in scopuri ascunse.

*********

Asadar, presedintele Ornella, a carui avere a crescut spectaculos in ultimul an , prin intermediul sotiei dar si a firmei fiicei sale, s-a pus pe capatuiala. Si nu oricum, ci in stil mare. Si ca sa poti face bani negri si sa dai si parandaratul la Bucuresti, dupa ce te-ai eschivat prin aripioara Blaga a partidului, trebuie sa iti iei in jurul tau o gasca de gainari si escroci. Iar daca Basescu o are pe Udrea, atunci Ostaficiuk si-a tras si el o blonda, specialista in juleala. Numai ca blonda lui Ostaficiuk este mai in varsta, o cheama Miriana are vreo 25 de plangeri penale impotriva ei la activ. Si, evident, cel mai interesant pentru chiriasii de pe Take Ionescu, doamna Miriana Mirkov, sarboiaca din familie si lichidator judiciar printre altele, are niste legaturi temeinice tocmai cu niste baieti veseli si iubitori de impuscaturi si alte fapte de natura criminala, fosti aghiotanti de-ai criminalului de razboi Željko Ražnatovic, nimeni altul decat celebrul Tigru ARKAN, trecut in lumea cealalta. Insa legaturile de spalare de bani, contrabanda, trafic de armament si alte vesele activitati ilegale, au ramas in sarcina oamenilor sai, bine protejati de o fractiune a “vechilor” din serviciile sarbesti. Cu acestia defileaza, voalat, doamna Miriana Mirkov.

Si daca o blonda nu e destul pentru un presedinte asa de mare, atunci in echipa mai intra si alti evazionisti, oameni de afaceri, daca vreti, cum ar fi: Miorita Simicelescu, presedintele CA al Cerealecom sau Dorin Kandea, directorul RAR Timis si unul dintre neinspiratiui care s-au gandit sa juleasca combustibili la greu tocmai de la fostii angajatori care l-au facut om. Adica de la Lukoil. Adica de la rusi. Adica nasol sa te pui cu baietii aia, la fel de politicosi ca si gorilele raposatului Arkan.

Dar unde duc toate aceste fire? Spre un scandal financiar ce pare sa nu se mai termine. Marea escrocherie romano-germana realizata de niste baieti din ambele tari, care se traduce prin doua nume: Aton Transilvania si Aton GmbH.

Disperati ca rahatul iese la suprafata, pe langa delapidarea a peste 50 de milioane de euro din fonduri europene SAPARD (caz musamalizat chiar la OLAF la Bruxelles), baietii de la Aton Transilvania si Aton GmbH au tras ei niste sfori locale la Timisoara. Incercand sa arunce pisica moarta in ograda afaceristului Nikolaus Mann si a catorva politicieni locali, acestia au urmat niste pasi smecheri, dar previzibili.

Intai au santajat judecatorul sindic din procesul dintre firma lui Mann si Aton: cu ajutorul mamei detectivilor de practici neortodoxe Mariea Bumbaru, au facut un film in care judecatoarea ii dadea un pusi scurt pe obraz admnistratorului judiciar Alic, care se ocupa de firma lui Mann. Santajul s-a facut pe fata, postand filmuletul neexplicit pe blogul de santaj si spaga pressalert.ro, un fel de blog de spalat cadavrele infractorilor financiari bine organizati si de santajare a politicienilor, indiferent de culoarea politica. Dupa publicarea “explozivului” filmulet, judecatoarea Casiana Seculi a fost chemata in biroul sefului ei, Eduardo Smantanica, un obscur judecator venit dubios pe functie mare dupa ce a facut tot felul de cascadorii cu diverse dosare la Resita, unde a fost judecator. La omul cu Smantana vom reveni cu amintiri din Resita caci merita sa stie cititorii cine este junele tatuc de la marea instanta timiseana.

Dupa vreo jumatate de an de incercari, nemtii au gasit solutia. Sau cel putin asa cred ei. Au bagat pe teren jucatori noi. De exemplu, in locul judecatoarei Casiana Seculi, a aterizat cu dedicatie judecatoarea Cristina Kraciun, fosta Postelnicu. Si ce s-a gandit ea sa judece in dosarul de insolventa? Evident, nimic. Insa in acelasi dosar s-a simtit ea bine sa schimbe admnistratorii judiciari existenti cu un om de casa. Cu cine oare, daca nu cu cea mai buna prietena, singura de altfel, a fiicei sale Lavinia Iancuuuu! Yes! Care Lavinia nu e decat fiica Mirianei Mirkov. Adicatelea, trenuletul.

Si acum, pe indelete, relatiile de fructuoasa colaborare dintre personaje.

1. Ostaficiuk cel nerecunoscator s-a gandit sa il mazileasca pe primarul din Sanandrei, satul strategic pentru Aton, unde isi au moara dar siu late facilitati industriale. Asa ca, primarul PDL Demea s-a trezit cu o mica condamnare, trasata pe linie de partid chiard e catre seful sau. La margine se pregateste sa intre in cursa pentru primarie un alt PDList, de aceasta emigrant in Sanandrei, in persoana lui Dorin Kandea. Care a venit in fieful Ostaficiukului impreuna cu un clan intreg, tocmai din Tarnaveni, judetul Mures. Kandea nu are notorietate in sat in schimb il stie toata presa si procratura din bucuresti pentru ca e partas in dosar cu cei din clanul Bahaienilor. Dar baietul a produs un purcoi de bani, pe care i-a facut pe spatele celor de la Lukoil. Aici dosarul este foarte gros si rusii foarte suparati. Insa cat timp Dorinel cotizeaza la capitala, spatele este, aparent, asigurat. Un primar precum Kandea vine ca o manusa Ostaficiukului, care concaseaza, dar si celor de la Aton, care spera ca astfel vor scapa de controalele inbcrucisate care dovedesc cu acte evaziunea dar si gaura la bugetul comunei si implicit al statului, data de Aton, gaura de vreo numai 18 milioane. Aproximativ. La care mai adunam niste maruntisuri, plus ca au incasat banii pe lucrari edilitare in Sanandrei pe care nu le-au mai facut niciodata. Ideea e sa il vada pe actualul primar la mititica si in fotoliu pe Dorinel care va sterge urmele si Aton va ramane cu banii.

2. Miorita Simicelescu a sarit din barca PSD direct in bratele brandului Ostaficiuk, ca si sponsor al PDL. Ca lucrurile sa mearga bine la Sanandrei, Miorita si-a cedat morarul-sef de la Cerealecom unde altundeva…la moara Aton din Carani. Miorita are o serie de prieteni, care absolut intamplator au legatura directa cu cazul Aton. Iar cei pe care nu ii cunoaste, i-a cunsocut prin intermediul blondei Mirkov si a fiicei acesteia.

3. Noua judecatorea sindica, Cristian Kraciun, fosta Postelnicu, este prietena buna si unic a fiicei lui Mirkov. Asa se explica cum doamna judecator Kraciun i-a dat pe mana , spre lichidare si faliment, intr-u stors banul, chiar doameni Mirkov, nu mai putin de 4 din cele 7 dosare care le are pe rol. Si pentru ca avem pretentia sa informam corect, trebuie spus ca fosta judecatoare Postelnicu, nu s-a potolit cu fentele zglobii. Asta in ciuda trecutului furtunos pe care l-a avut ca si judecator la Galati, trecut din care amintim, conform notelor informative ale fostei SIPA:

(a) o saritura pe geam, in pielicica goala, prinsa intr-un loc in care nu prea avea ce cauta

(b) sentinte favorabile unor dubiosi in schimbul unor terenuri si a unor plicuri burdusite cu bancnote

(c) consum de droguri usoare, de preferinta in cafeaua de dimineata

Frumos pana aici!

3. Miriana Mirkov este mama falimentelor cu shusta din zona de vest si nu numai. In cazul Aton – Euromobille, blonda foloseste la greu relatiile extrem de pritenesti pe care le are cu procurorul Sanducu Antonnio, adica chiar procurorul de caz dar si cu marele comisar BBradea, de la Crima Dezorganizata Timisoara, si el bagat pana la gat in culisele dosarului care trebuie sa ii albeasca pe nemti si sa vaduveasca bugetul de stat. Dar despre comisarul BBradea si despre procurorul Antonnio, multe alte chestiuni deosebite, in episoadele urmatoare. Trebuie doar tinut minte ca, printr-o coincidenta sunt prieteni buni cu noul admnistrator judiciar Mirkov, pus prin intermediul judecatoarei sturlubatice Kraciun.

Si sa nu uitam ca atonsitii lui Helmig si Mila TA au pus la bataie suma de 300 de mii de euro, abni frumusei de mituit judecatorul cu ei, pe care fosta, recte Casiana Seculi i-a refuzat. Insa ochii albastri sustin ca au vazut plicul cu bani in poseta mamei detectivilor din Romania, iar cateva ore mai tarziu, dupa o intalnire de taina, acelasi plic a ajuns cadou de Mos Craciun in poseta judecatoarei Kraciun. Asa se mai face lumina.

Daca noua judecatoare are un palmares pe care l-ar invidia chiar si manelista Roxana Printesa Ardealului, de la droguri la salturi in nudul gol, nu ne este rusine nici cu noul administrator judiciar al Euromobille. Cum ziceam, cea mai mare musca pe care organele statului refuza sa o vada este legatura acesteia cu personaje dubioase din mafia balkanilor, adica niste nenea cu pistoale Zastava si Makarov, fostiu locotenenti de-ai lui Arkan. Sunt insa si alte detalii, ce nu tin neaparat de siguranta nationala, dar de codul penal tin desigur. De exemplu, blonda Ostaficiukului in arealul plin de euroi si scandal de la Sanandrei are nu mai putin de 25 de plangeri penale, faucte de diversi oameni pe care i-a bagat in faliment, eludand legea si nelegea. Printre care si dosarul ala sensibil ajuns la cel mai inalt nivel de atentie, cel al mercurului disparut de la fostul combinat Solventul.

De altfel, legal vorbind, Miriana Mirkov nici nu ar mai avea dreptul sa profeseze. Asta dupa ce in iunie 2011, adica exact luna aceasta, niste procurori ramasi inca intacti ar cam baga-o putin la un “interviu” prelungit de cel putin 28 de zile. Concret,

Lichidatorul judiciar timisorean Miriana Mirkov ar putea sta dupa gratii intre 2 si 7 ani. Mirkov este acuzata ca in calitate de lichidator al unei societatii nu a luat masuri de eliminare totala a substantelor si preparatelor periculoase care au devenit deseuri, fapta pentru care poate face pana la 7 ani de inchisore. Anchetatorii ii reproseaza Mirianei Mirkov faptul ca in calitate de lichidator al societatii Genetim a lasat la voia intamplarii un laborator de cercetare al fostului combinat chimic Solventul care avea pe stoc mai multe tone de substante periculoase. Mai exact depozitul de substante din incinta fabricii Solventul nu era pazit de nimeni, iar portile acestei hale erau deschise desi in aceasta cladire se aflau substante extrem de periculoase. Nimeni nu stie cu exactitate ce fel de substante se afla in depozitul din incinta Solventului pentru ca administratorii acestei societati nu au vrut sa colaboreze niciodata cu autoritatile competente din Timisoara. In dosarul instrumentat de politistii serviciului Arme si Explozibil s-a inceput urmarirea penala fata de Miriana Mirkov, in calitate de lichidator al societatii Genetim si fata de Gabriel Mezes Szabo, in calitate de contabil al aceleiasi societati. Simona Dobra, purtator de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, spune ca cei doi sunt invinuiti in acest dosar. „Dosarul nu este finalizat insa pot sa va spun ca cei doi sunt acuzati de neluarea masurilor de eliminare totala a substantelor si preparatelor periculoase care au devenit deseuri. Cei doi risca inchisoare cuprinsa intre 2 si 7 ani,” spune Simona Dobre. Contactata telefonic lichdatorul „penal” Miriana Mircov s-a aratat iritata de faptul ca reprezentantii presei au acces la dosarul in care aceasta are calitatea de invinuit si risca 7 ani de inchisoare. „Nu stiu de unde aveti aceste informatii. Ar fi bine sa stiu si eu de unde aveti aceste date. Daca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis au oferit informatii este treaba lor si raspund pentru datele pe care vi le-au dat. Eu nu comentez nimic pe marginea acestui subiect pentru ca este un dosar si doar cei de la parchet pot vorbi despre acest caz,” spune Miriana Mirkov. Pe langa acest dosar instrumentat de politistii de la Serviciu Arme si Explozibil Timisoara Mirkov mai are zeci de plangeri penale care se afla pe masa magistratilor.

Plecat la rasboiu cu o astfel de echipa pusa pe prada, Ostaficiuk are toate sansele sa ia tainul de la nemtii de la Aton, in timp ce institutiile statului dorm lejer in izmenele de vara si au amnezii profunde atunci cand vine vorba despre trecutul si prezentul unor personaje precum judecatoarea Kraciun, lichidatoarea Mirkov, comisarul BBradea sau procurorul “Pliculet” Antonnio. In ce tara traim!

Curat murdar, nene Iancule.

Vom reveni cu detalii despre fiecare personaj in parte caci povestea este atat de strasnica, mai ales de cand nemtii i-au bga in film pe Miurkov si pe sarbii lui Arkan ca pana si onestii reprezentanti ai mafiei siciliene la Timisoara au cerut protectie la gardienii publici.

.



Se pare ca mama detectivilor, Maria Bumbaru, a reusit si ea performanta de a fi tepuita. Preluare de pe www.VIP in Banat.ro


Materialul de mai jos are o vechime in reteaua Internet de un an.

Felicitandu-i pe autori il preluam abia acum pe blogul nostru intrucat in lumina recentelor dezvaluiri facute la Cluj Napoca in publicatia Detectiul.ro de mai multi detectivi din tara, cele scrise acolo capata alte sensuri.



************

Milata, mai toxic decat detectivii

Mila Ta, la ce faci ochii asa de mari?


Se pare ca mama detectivilor, Maria Bumbaru, a reusit si ea performanta de a fi tepuita de catre istoricul roman specialist in agricultura, Paul Milata. Tanara marioneta a neamtului Bauer a inceput sa isi sacrifice oamenii pe care i-a folosit pentru a baga alert sub pres, spalarea de bani binecuvantata de catre OLAF, mai ceva ca si Vlad Tepes. Primele victime, chiar cei doi bodyguarzi, angajati sa ii apere fruntea de intelectual de dusmanul de clasa nevazut. Cei doi stiu prea multe despre activitatile profesionale si personale ale doftorului Milata, ca de exemplu cu cine se vede, cu cine se pupa, cu cine vorbeste la telefon si alte detalii care vor face deliciul urmatoarelor episoade. Asa ca, cei doi sunt pe faras si sunt gata de lansare pe orbita somajului, dupa ce Milata i-a amenintat ca va avea grija sa le dea referinte cat mai proaste in cazul in care vor mai lucra ca bodyguarzi.

Speriati, cei doi au apelat, cu lacrimi sub ochelarii de filaj, la insasi presedinta Detectivilor Privati din Romania, de acum celebra Maria Bumbaru. Insa, ghinion…Maria Bumbaru a devenit peste noapte si ea o victima a vaduvelor negre de la ATON GmbH. Detectiva care i-a servit cu loialitate de peste 2 ani a cazut si ea in dizgratia Fuhrerului Bauer si a kaporalului Milata. Astfel, dupa ce s-au folosit de ea si de oamenii ei pentru a compromite martori si a fabrica vinovati, nemtii au dat-o la o parte precum un snop de paie umede. Si asta pentru ca ea a devenit incomoda intereselor mafiei transnationale din ATON Transilvania. Asa se face ca doamna Bumbaru il urmeaza pe domnul Krampultz, fost director economic la grupul de firme, care dupa ce a dat declaratie la procurorul Sandu Antonio, evident in favoarea ATON, a fost eliminat brutal la nici doua saptamani. Ca atare, Maria Bumbaru a ramas descoperita in fata Atonilor, cu toate adevarurile, documentele si presalerturile care le-au servit acestora pentru a fabrica niste dosare mai ceva ca Dosarele X.

Bumbaru va fi sacrificata pentru simplu motiv ca a devenit incomoda si ca, prin anchetele facute, a descoperit increngatura de evaziuni si furturi care se petrec la Aton Transilvania sub directa coordonare a doctorului in istorie Paul Milata. Concret, detectiva Bumbaru s-a bagat prea adanc in dedesubturile Atonului Transilvan si ale celui German si a dat peste detalii de natura penala, din dezorganizarea si devalizarea pe care o fac Milata si oamenii sai. Ca atare, Paul Milata, asa cum a invatat de la personajele istorice specialiste in tradari, de la Caligula la Hitler, Antonescu si Stalin, incearca acum sa o discredietze si chiar sa o elimine pe Bumbaru din ecuatia in care a devenit incomoda. Ramane de vazut cum va reactiona Bumbarita si cum isi va juca cartea. In spiritul adevarului, asa cum a declarat in zeci de interviuri, sau va fi stransa in Fecioara de Fier si obligata de cei de la Aton sa ingroape tot ce a aflat despre ei. Aceasta ultima ipoteza este mai greu de crezut, deoarece, constiincioasa fiind, Maria Bumbaru a raportat, conform legii detectivilor privati, catre procurorii implicati dar si catre serviciile de informatii, toate elementele pe care le-a descoperit. Aflata intre ciocan si nicovala, Bumbaru va trebui sa supravietuiasca presiunilor si ofertelor mincinoase pe care Paul Milata le face tuturor celor care se ocupa de incurcata afacere, de la procurori si avocati, la detectivi privati si ziaristi.

Deci…doamna Bumbaru, ziaristii, vulturii cruciati si toti cei care au scris despre dumneavoastra ar trebui sa va ceara putina iertare, pentru ca la momentul cand s-a scris despre rolul pe care il jucati, scriitori iubitori de adevar nu s-au prins ca Don Milata intoxica la greu pe toata lumea. Inclusiv pe dumneavoastra. Cartile fiind aruncate, nu ramane decat sa va dorim succese in lupta cu istoricului Milata, doctor in intoxicare, care din surse sigure, este pregatit sa va faca o figura de ju-jistu atat la Timisoara cat si la Berlin. Ca atare, suntem in masura sa contrazicem cele afirmate de pseudo-ziaristul de la Jurnalul National, cum ca Bumbaru ar fi platit sume grase in euroi pentru ziaristi din Timisoara si Bucuresti.

In concluzie, s-a platit si pentru mediatizarea cazului, dar si pentru a nu se publica nimic despre speţă. Astfel, pe bursa neagră a presei, s-au dat chiar şi 5.000 de euro unui ziarist, în timp ce un alt jurnalist de la ediţia locală a unui cotidian central, împreună cu un avocat timişorean, au încasat nu mai puţin de 40 de mii de euro, comisioane de reprezentare şi taxă de tăcere. De unde au venit banii pentru trafic de influenta si santaj prin presa? Expeditor: Paul Milata, omuletul lui Bauer.


miercuri, 21 decembrie 2011

Cine da respectul pe dispret?

de Saul Beloia
.

Lungile corespondente electronice, purtate cu diversi colegi detectivi stau marturie a sinceritatii si totalei mele ingenuitati in comentarea si uneori analiza detectivismului, dar mai ales sunt marturie a spiritului voluntar ce imi determina textele tematice! Acelor colegi ce ma intreaba in ultima vreme cat castig redactand si editand, le spun si pe aceasta cale ca placerea nu mi-o castig cu bani. Blogul nu este proprietatea altcuiva, care sa imi dicteze ce si cum sa scriu. Textele pe care le semnez imi apartin in totalitate si in intregime si singura care mi le dicteaza este constiinta mea.

Cand Liviu Banias, vechi si statornic prieten din vremea academiei, fost coleg de serviciu la Timisoara, fost reprezentant judetean la Cluj Napoca al Asociatiei Nationale a Detectivilor din Romania – ANDR, acum demis din acea functie si dat afara din asociatie, mi-a vorbit despre faptul ca doreste sa lanseze in inima Transilvaniei publicatia virtuala “Detectivul.ro” si are nevoie de un jurnalist care sa o scrie, nici vorba sa ma fi gandit sa ii cer bani! Proiectul urma sa ma reapropie de orasul studentiei mele de la varsta maturitatii, de oameni si locuri dragi ce-mi fusesera aproape intr-o importanta etapa a formarii mele.

Cand Maria Bumbaru, cunostinta relativ recenta ce dateaza din vremea infiintarii structurii banatene a asociatiei pe care ea o conduce (2008?), mi-a propus sa conduc acelasi ziar, dar de la Bucuresti, nici vorba sa ma fi gandit sa ii cer vreun salariu! Cu atat mai putin cu cat oferta avea in anexa propunerea de a urma modulele scolii de detectivi infiintata in capitala. Oferta domniei sale m-ar fi apropiat de orasul primei mele studentii, unde lasasem in urma cu 25 de ani, profesori si colegi de exceptie, pentru a reveni la Timisoara. La vremea acelei oferte dispuneam de resursele necesare traiului si manifestam un spirit voluntarist specific unei varste mai fragede decat cea pe care o duceam in spate, si am acceptat, fara sa ma gandesc ce rol nefast aveam sa imi atribui prin asta!

Acceptand, am gresit iremediabil fata de amandoi, caci intrigat ca primesc o aceeasi propunere din doua locuri, i-am cerut explicatii lui Liviu Banias si in secunda doi m-am trezit in mijlocul unei aprige dispute ce o iscasem intre el si sefa sa de la Bucuresti.

Ce se intamplase? Maria Bumbaru, dornica sa faca o buna imagine asociatiei pe care o infiintase, fara sa plateasca publicitate, dorea un ziar propriu, asa ca ii ceruse lui Liviu Banias ca “Detectivul.ro”, infiintat de catre acesta la Cluj Napoca, sa fie cedat/donat ANDR, odata cu brevetul de inregistrare la OSIM a marcii “Detectivul”. Convinsa ca va si obtine ceea ce ceruse, aflata la Timisoara pentru rezolvarea cazului ATON Transilvania, presedinta ANDR mi-a avansat propunerea respectiva dimpreuna cu altele, de asemenea profesionale. Discutiile iscate de stangacia mea de la acea data au scos pentru mine in evidenta un aspect esential: eu fusesem singurul care nu s-a suparat pe niciunul dintre cei doi ofertanti si nu am ramas cu nicio suparare in urma esuarii afacerii. Liviu Banias se suparase pe Maria Bumbaru pentru ca nu jucase corect si facuse aranjamente peste capul sau inainte de incheierea tranzactiei. Sefa ANDR se suparase pe mine pentru ca nu am pastrat secretul propunerii sale, iar pe Liviu – pentru ca a sistat tratativele si a refuzat sa ii mai ofere proprietatea asupra publicatiei “Detectivul.ro”.

Asa a luat sfarsit cariera mea de voluntar in presa detectivistica online, chiar inainte de a incepe! Asa am ajuns editor al propriului blog cu tematica detectivistica, pare ca deocamdata - singurul.

La putina vreme dupa ce am aflat de supararea lui Liviu Banias pe sefa sa, am aflat cu surprindere ca mai multi detectivi adopta o atitudine similara la adresa acesteia si formuleaza fie acuze de incorectitudine, fie cereri banesti, lucru ce mi-a amintit de situatia ce am relatat-o mai sus, fapt care o clipa m-au tentat sa ma alatur pagubitilor.

M-am gandit ca, daca ar fi situatia ca mie, detectiv atestat, sa mi se propuna sa prestez contra cost diverse activitati profesionale practice pentru agentia unui alt coleg detectiv, i-as cere acestuia un contract scris si jumatate din plata in avans. (Zic asta acum, la rece, dar cand am fost in atari situatii, am facut si eu la greu munca voluntara in detectivism, in contul sentimentelor de prietenie fata de diversi, dar nu regret niciuna din experiente!). Sunt sigur ca cerand contract si avans banesc, nu as fi impietat cu nimic relatia de colegialitate, ba mai mult, as fi initiat primul pas ce ar fi putut in viitor sa salveze o relatie profesionala si poate o prietenie.

Daca, din alta perspectiva, un alt coleg mi-ar fi solicitat din start sa il sprijin in mod gratuit in rezolvarea unor activitati de etapa intr-unul din cazurile contractate de el, asa cum de altfel am facut de mai multe ori, as fi facut-o cu draga inima, fara sa ma gandesc vreo clipa ca imi datoreaza ceva!

Dar cand seful unei asociatii de detectivi, al carui membru nu am fost si nu sunt, cere o intalnire si propune o activitate – de durata - contra unei salarizari, iar dupa executare si livrare ba se face ca ploua, ba promite ca plateste, aceasta atitudine nu poate fi decat intr-un singur fel denumita – dispretuitoare!

De aceea, principial le dau dreptate acelora dintre colegii detectivi carora li s-au cerut servicii contra cost, in termeni verbali si absolut ambigui, dar nu au fost platiti si ii inteleg cand striga ca au fost victimele unei inselatorii!

Tot principial vorbind insa, ei sunt cei ce au admis sa se puna in postura de subordonati ce fac un serviciu unui sef de la Bucuresti. Au procedat asa pentru ca, militari fiind o viata intreaga, admisesera faptul ca sefii de la Bucuresti trebuie serviti fara sa li se ceara nimic in schimb. Au admis si acum ca termenii discutiei cu sefa de la Bucuresti sunt altii decat cei de la egal la egal. Au fost de acord ca, fiind parte a unei intelegeri verbale, in caz de neplata, neavand documente nu vor putea sa recupereze in justitie prejudiciul suferit.

Ei fusesera ofiteri, acum erau scosi la pensie, dar erau tributari unei idei demodate despre cinste, abnegatie si corectitudine. Fusesera formati la o alta scoala, cu principii si profesori la care societatea actuala a renuntat demult. Ei au intrat pe piata privata a informatiilor fara a realiza ca stiu doar sa le obtina, dar nu sa le si vanda, asa cum adeseori spunea un domn, prin voia sa devenit amic si apoi fost amic.

De cealalta parte, angajatorul, fin cunoscator al naturii umane, a realizat din prima clipa ca cei din fata sa o vor trata cu acelasi respect pe care il aratau sefilor lor profesionali de la Bucuresti din timpul cand erau ofiteri activi. A exploatat faptul ca ei nu detin abilitatile necesare pentru a negocia salarizarea muncii pe care o vor presta. Ca nu cer contract scris ci se multumesc cu o posibila plata “la negru”.

Si atunci i-a persuadat, i-a imbrobodit folosind un limbaj adecvat, iar ei, crezand ca sunt apreciati si respectati de la Bucuresti, au acceptat sarcinile, le-au indeplinit si fireste au asteptat banii. Au mai dat cate un telefon, au mai scris cate un e_mail datornicului, crezand ca in felul acesta isi vor primi banii pentru munca depusa.

Drept raspuns, s-au trezit ironizati in scrisori pline de reprosuri si imprecatii, improscati cu acuze de neprofesionalism, de nerespectarea termenilor intelegerii, de depasirea atributiilor, de realizarea activitatilor detectivistice la nivelul de calitate inferior celui standard sau celui convenit, ca au incalcat deontologia profesionala si au intrat in contact cu persoanele urmarite etc, etc.

Vazandu-se astfel tratati, frustarea oamenilor a crescut in mod firesc si au decis sa dea totul pe fata, sa isi faca vocea auzita si sa ceara cu vehementa sa fie platiti pentru munca depusa si s-au adresat publicatiei “Detectivul.ro”.

Pe marginea modului in care au evoluat lucrurile, m-am intrebat daca pentru reducerea cheltuielilor si protejarea veniturilor s-a meritat refuzarea platii salariilor, dupa cum m-am intrebat si daca iesirea la presa a constituit solutia cea mai buna pentru cei ce isi expuneau public calitatea de pagubiti.

Intr-o alta versiune, poate ca daca dupa primul atac mediatic, sefa asociatiei ar fi sunat la contestatari si le-ar fi spus “Domnilor colegi, poftim cu ceva intarziere banii pe care vi-i datorez!”, litigiul ar fi fost stins. Fapt perfect posibil, banii nu constituiau o problema, toata lumea cunostea din presa tarifele spectaculoase, de cate cinci mii de euro, incasate de la clienti din strainatate care cerusera sa li se verifice logodnica din Romania, deci nu se poate spune ca lipsa lichiditatilor a determinat neplata salariilor. Pentru intarzierile de plata, fara indoiala ca diplomatia ce o caracterizeaza pe sefa asociatiei i-ar fi indicat termenii pe care sa ii invoce.

In acest mod, relatiile in interiorul asociatiei si viitorul conlucrarii profesionale ar fi fost salvate, increderea intre membri – restabilita, iar investigatiile private ar fi intrat in normalitate, cum plastic spune d-l Gheorghe Tomsa, detectiv de la Bistrita, intr-un interviu acordat aceluiasi ziar “Detectivul.ro”.

In pofida acestor solutii – respectabile - situatia a evoluat rigid, iar nemultumirile au escaladat, cu reciproce dezavantaje.

Dintre care cel mai evident este dispretul reciproc.


.


luni, 19 decembrie 2011

Despre nasterea detectivismului (I)


.

de Saul Beloia

Ca sa incep cu o confesiune pe care doream sa o fac de mai multa vreme, martusisesc ca scriu cu mare placere despre fenomenul detectivistic. Pentru ca iubesc sa fac asta, imi acord si dreptul de a-mi pune si de a pune intrebari! Caci la urma urmei, daca sunt singurul ce vrea raspunsuri, de ce sa nu intreb?

Mai intai, scriu despre detectivism pentru ca ma aflu pe un teren virgin, de care nimeni pana acum nu s-a aratat interesat, pe care nimeni nu l-a studiat si analizat, nu a cercetat si evidentiat nici factorii ce i-au determinat aparitia si influentat evolutia, nici plusurile si minusurile pe care le-a inregistrat in cei opt ani ce au trecut de la aparitie, si fireste – nici subsistemele ce il compun, dinamicile sale interne, motoarele acestora sau reactivii si aditivii introdusi in arderile sale interne.

De asemenea, nimeni nu a fost interesat de relevarea contextului social, a celui politic si a celui economic in care detectivismul a fost lansat pe piata serviciilor, nimeni nu a notat asteptarile pietei inainte de aparitia sa, nu a estimat impactul scontat si nu l-a inregistrat pe cel realizat, si cu atat mai putin, nimeni nu a localizat segmentul de piata caruia i se adresa noua profesie.

Dar, mai ales, nimeni nu s-a aratat interesat in niciun fel nici de grupurile care, in anii ce au urmat aparitiei detectivismului, ar fi putut sa fie interesate sa il ia sub control, chiar l-au luat sub control sau doar au incercat asta.

Mai mult decat atat, niciodata nimeni nu s-a aratat interesat sa afle si sa spuna care categorii de persoane au constituit mediul profesional al detectivilor particulari, lucru ce pare esential intr-o analiza a fenomenului.

In chip de scuza pentru aceasta lipsa de interes fata de detectivism, sigur ca ar putea fi invocat nivelul redus al culturii institutionale si organizationale din arealul mioritic. Tot in chip de scuze ar mai putea fi invocate marea varietate de oferte in profesiile liberale, libertatea deplina a fiecarei profesii de a se dezvolta potrivit legilor cererii si ofertei, sau chiar deplina democratie ce exclude monitorizarea pietei de profesii liberale. Sigur, toate acestea ar putea fi orice, numai scuze reale – nu!

Nici macar faptul ca, fara stirea sa, detectivismul poarta agatat pe spate un panou pe care scrie ”urmaresc soti adulterini” nu poate fi invocat in chip de scuza pentru cvasianonimatul in care innoata profesia. Cine i-a atasat aceasta eticheta si in ce scop, este dificil de aflat, atata timp cat autorul nu a fost prins in flagrant! Efectul unui asemenea gest se vede insa in atitudinea generalizata a celor carora dupa ce le inmanezi cartea de vizita, o pun cu grija in buzunar dar declara ca inca nu doresc sa isi urmareasca consortul. (!)

Atat de des am intalnit aceasta eticheta in medii dintre cele mai diferite, inclusiv in cele titrate ale vietii stiintifice si academice, incat am ajuns sa pun de fiecare data intrebarea “cine v-a spus ca doar la asta se rezuma detectivismul?”. Recunosc ca am inregistrat cu satisfactie faptul ca interlocutorii fac ochii mari cand le vorbesc - de exemplu despre nevoia acuta a mediului financiar sau economic de a gasi servicii integrate de intelligence, sau despre alte si alte tipuri de servicii si solutii, serioase fara discutie, pe care profesia de detectiv le poate oferi! Nu stiau nimic, faceau ochii mari si deveneau ganditori.

La opt ani de la infiintare, consecinta a slabei promovari a profesiei, pentru multa lume detectivul inca este o ciudatenie, o prezenta insolita, un obiect de amuzament, asa cam ca o dansatoare adusa la un chef de burlaci. Nimeni nu a incercat vreodata sa ii arate adevaratele valente, insusirile reale, scopurile in care a aparut, ce poate face, cum, prin ce mijloace si pentru cine. Ba dimpotriva, cineva a inchis ochii pietei fata de realitatile fenomenului, lipind pe spatele detectivismului o imagine domestica si aruncandu-l in penibilul urmaririlor de soti adulterini. Oare cine? Si in ce scop?

Pare ca la un moment dat, cineva a avut nevoie de un istrument nou pe piata de informatii, l-a produs si de atunci se foloseste de el fara sa ii pese ca adevaratul sau beneficiar, marea piata, nu stie mai nimic despre aceasta!

Cine ar fi putut dori ca detectivii sa fie receptati drept niste simpli urmaritori si nimic mai mult? Vreun redutabil adversar? Putin probabil, daca acesta ar fi existat, ar fi ucis proiectul inca din fase, rezolvand respingerea proiectului inca in Parlament. Vreun concurent ce isi dorea hegemonia pe piata investigatiei cu mijloace private? Nu exista asa ceva, detectivismul este unic pe piata, asa ca si avocatura, executorii, lichidatorii sau mediatorii. Vreun serviciu de informatii? Greu de crezut, legile de functionare nu permit niciunuia astfel de activitati, si apoi, comisiile parlamentare de control ar fi spulberat orice structura informativa prinsa cu o astfel de mata in sac!

Cine sa fi manifestat interes ca profesia de detectiv sa nu intre in constiinta lumii drept una in care instrumentarul uzual cuprinde deopotriva culegerea in mod secret/conspirat/discret/ascuns, de informatii prin utilizarea de metode si mijloace profesioniste, urmata de analiza, sinteza, integrarea si valorificarea lor in beneficiul clientului? Dificil de raspuns, la o prima vedere!

Reformuland insa si intreband cine este acela care, avand informatii dar neputandu-le declara sursa, a avut nevoie de un acar paun si a aruncat pe piata Legea 329/2003, marcand astfel infiintarea detectivismului romanesc? Cine ar fi vrut, in anul preelectoral 2003, sa mistifice sursa unora dintre informatiile ce ii parveneau?

Dar ce fel de informatii ar fi trebuit sa para ca au drept sursa detectivii? Foarte probabil ca cele ilegal obtinute de catre structurile informative, cu incalcarea legii si a atributelor legale, a normelor ce reglementeaza drepturi ale omului, prin interceptari si urmariri ilegale, cele cu caracter politic! Dar cine sa fi recurs la organizarea de culegere de informatii in perioada aceea preelectorala prin asemenea cai de-a dreptul reprobabile? Si in al cui beneficiu? Dar mai ales despre cine? Au existat vreodata acuze publice de aceasta natura pe piata in anul 2003, formulate la adresa serviciilor romanesti de informatii? Pai au cam existat! Cam toate structurile informative au fost acuzate, in momente diverse, incepand de la SRI si pana la structurile departamentale de la interne, justitie, e drept, cu exceptia celui din MapN (!), au fost acuzate, mai mult sau mai putin fondat, ca obtin si valorifica informatii cu caracter politic, ba chiar ca savarsesc acte de politie politica!

Pare ca ceata incepe sa se ridice incet-incet! Abia acum se vede ca prin aparitia profesiei de detectiv particular s-a urmarit de fapt legalizarea utilizarii in paralel si de catre mediul privat a mijloacelor si metodelor muncii de informatii puse prin lege la indemana exclusiva a serviciilor secrete.

Cine totusi sa fie in spate? Sa fie parintii detectivismului, aceia care au initiat proiectul, l-au dus in Parlament, s-au ingrijit sa treaca de comisii, l-au urmarit pe flux si au facut lobby ca textul sa fie adoptat?

Aceiasi care, fix dupa un an, in 2004, vazand ca le-a scapat ceva in textul originar, au decis ca proaspata lege trebuie amendata si s-au pus din nou la treaba luand-o de la inceput – corectii, amendamente, comisii, lobby, discutii, votul final, promulgare etc?

Cine sa fi avut interesul sa infiinteze detectivismul cu atatea si atatea eforturi, ca mai apoi sa il imbrace in hainele saracacioase ale cautatorilor de adulteri, de persoane disparute si de hoti din super market-uri si de fier vechi? Cine s-a ingrijit ca doar aceste tipuri de sarcini, si nu altele, sa fie mediatizate si introduse in constiinta pietei ca fiind exclusive unui detectiv particular? Cine sa fi avut nevoie ca detectivismul sa para altceva decat este el cu adevarat? Si mai ales - de ce?

Din perspectiva celor opt ani, aparitia detectivismului pare acum un act intreprins in mare graba, de catre niste insi nepregatiti si destinat unei o piete de asemenea nepregatita, o nastere prematura in care fatul, dupa ce a fost adus pe lume cu forcepsul, a fost degraba abandonat, pentru ca parintii sa nu poarte raspunderea sa. Sa fie detectivismul un produs adulterin? Parintii sai sa fi avut o relatie ascunsa? Incestuoasa? Din acest motiv, viitorul sau va fi marcat vesnic de un certificat de nastere si de o genealogie cu multe semne de intrebare?

Privind mai atent la componenta si configuratia scenei politice din 2003, anul in care a fost promulgata Legea 329, la evolutiile si dinamicile inregistrate pana in anul urmator, 2004, an electoral, cand prin Legea 353 s-a produs modificarea textului initial, la tipurile de modificari aduse legii detectivului, dar si la anumite fenomene conexe mai mult sau mai putin persistente ce au fost generate prin noul text, foarte multe raspunsuri ies cu usurinta la iveala, fara a fi nevoie nici macar de o sumara investigare.

******************